Pierdere de sarcină recurentă

Avortul spontan reprezinta pierderea sarcinii înainte de 20 saptamâni de gestatie. Recurenta este definita ca pierderea a 3 sau mai multe sarcini consecutive si afecteaza circa 0.34% dintre gravide.

Unii autori consideră că 2 avorturi spontane consecutive sunt suficiente pentru diagnosticarea recurenței; în această situație se află circa 5% din cuplurile active din punct de vedere reproductiv. Majoritatea femeilor care pierd sarcina suferă avortul precoce – în stadiul preembrionar sau embrionar (deces în primele 10 săptămâni gestaționale, înainte ca embionul să devină vizibil ecografic) și doar o mică parte tardiv – în stadiul fetal (săptămânile 15-16). Cauza avortului spontan recurent este multifactorială, impunându-se un algoritm de evaluare pentru decelarea și corectarea factorilor de risc.

Factori de risc

  • vârsta maternă sub 18 ani sau peste 35 ani (risc crescut de aneuploidie datorită “îmbătrânirii ovocitelor”)
  • malformații uterine (uter septat, uter arcuat)
  • istoric personal de sarcini pierdute
  • istoric familial de diateze trombotice, boli autoimune
  • multiparitate
  • anomalii cromozomiale –  aneuploidie (nondisjuncții spontane), translocație reciprocă (robertsoniană), microdeleții, inactivare, mozaicism, lyonizare asimetrică
  • trombofilie (sindrom anti-fosfolipidic, factor V Leiden, mutație G20210A a protrombinei)
  • infecții bacteriene, virale sau parazitare cu diseminare uterină (Listeria, Ureaplasma, Chlamydia, Rubella, Toxoplasma, Herpes, Citomegalovirus, Coxsackie virus, Rujeolă)
  • deficit de progesteron în faza luteală
  • endocrinopatii neglijate terapeutic (diabet zaharat sau hipotiroidism prost controlat)
  • obezitate, fumat, alcoolism
  • fibrom uterin, leiomiom uterin
  • sindromul ovarelor polichistice (SOP)
  • incompetență cervicală
  • factori imuni (celule NK numeroase în uter)
  • rezervă ovariană scăzută
  • boala celiacă

Semne și simptome

Semnele și simptomele de avort recurent – sângerare vaginală și crampe abdominale – apar de obicei după 10 săptămâni gestaționale. Doar în 10% din cazuri avortul este un eveniment clinic manifest.

Investigații

  • ecografie transvaginală
  • analiza cariotipului matern, patern și al produsului de concepție
  • analize de sânge pentru sindrom anti-fosfolipidic (lupus anticoagulant, anticorpi anti-cardiolipină, anticorpi anti-ß2-glicoproteina I)
  • teste pentru funcția ovariană și tiroidiană
  • dozare progesteron, hCG
  • sonohisterografie, histerosalpingografie, histeroscopie
  • tipare HLA (există ipoteza că avortul recurent ar putea fi cauza unei reacții imunologice materne împotriva semi-allogrefei fetale = alloimunizare)

Prognostic

Prognosticul femeilor cu istoric de avort spontan recurent este favorabil, chiar și fără intervenție terapeutică. Un studiu amplu a arătat că rata nașterilor într-un grup de femei de vârstă medie 32.7 ani și cu 4.2 avorturi consecutive a fost de 65%. Prognosticul a fost și mai bun la gravidele care mergeau frecvent la consultații prenatale și efectuau ecografii de sarcină.

Tratament

  • anticoagulare (heparină + aspirină în doze mici) în sindromul antifosfolipidic
  • rezecție histeroscopică a septelor uterine sau a altor malformații
  • screening genetic preimplantațional pentru anomalii cromozomiale în cazul fertilizării in vitro (FIV), recomandată cuplurilor în care unul sau ambii parteneri este purtătorul unei translocații balansate
  • miomectomie pentru fibroame/mioame uterine (risc de ruptură uterină la sarcinile ulterioare)
  • tromboprofilaxie cu LMWH (heparină cu greutate moleculară mică) și/sau aspirină în pierderea recurentă de sarcină idiopatică

Strategia cea mai eficientă este urmărirea atentă a sarcinii, având în vedere că fără intervenții terapeutice circa 2/3 dintre femei vor duce o sarcină până la capăt (succesul ducerii la termen a sarcinii și nașterii este de 85% la femeile cu 2 avorturi consecutive).

Referințe: Recurrent Miscarriage, NEJM

Add comment


Security code
Refresh

Ultimele comentarii