Cordul atletului

Cordul atletului este o form? de hipertrofie ventricular? fiziologic?, clinic cialis ap?rut? la sportivii de performan??, dup? ani lungi de efort fizic extrem (în special efort de anduran??).

Deși hipertrofia cardiacă este normală la sportivi, uneori poate fi greu de diferențiat de o boală cardiacă ascunsă, la un pacient care devine simptomatic.

Pe lângă acest cord mărit, o altă particularitate întâlnită la sportivi este frecvența cardiacă redusă, în domeniul bradicardiei patologice pentru o persoană din populația generală. Acest lucru se datorează fenomenului de antagonism accentuat – la fiecare antrenament, organismul sportivilor eliberează o cantitate mare de catecolamine (adrenalină), ceea ce determină stimularea sistemului nervos parasimpatic, în vederea combaterii hipersimpaticotoniei indusă de efort. În timp, atleții dezvoltă un status hipervagal (hiperparasimpaticotonie), ceea ce se traduce printr-o frecvență cardiacă mică – lucru care nu este rău, întrucât un puls scăzut înseamnă o supraviețuire mai bună.

Aceste două particularități ale cordului atletului sunt mecanisme compensatorii pentru a face față nevoilor crescute de oxigen ale musculaturii: astfel, deși bate mai rar (40-60 bpm), cordul se contractă mai viguros la fiecare bătaie și pompează o cantitate mai mare de sânge.

Sindromul de cord al atletului a fost descris pentru prima oară de S. Henschen în 1899.

Efectele efortului fizic asupra cordului

Efortul fizic moderat este benefic pentru menținerea tonusului cardiovascular, însă efortul fizic intens și susținut poate duce la îngroșarea pereților cordului, ca un mecanism compensator pentru susținerea unui debit cardiac crescut.

Semne și simptome

Fiind o condiție fiziologică, cordul atletului este asimptomatic. De cele mai multe ori această entitate este diagnosticată la examenele medicale de rutină pe care sportivii le fac la cluburi sau înaintea competițiilor.

Examen clinic. Investigații. Diagnostic

Caracteristicile clinice și paraclinice ale cordului atletului sunt bradicardia (frecvent însoțită de aritmie sinusală), cardiomegalia și hipertrofia cardiacă, la un individ cu anamneză pozitivă pentru exercițiu aerob frecvent și susținut.

Investigarea atletului se face prin radiografia toracică, EKG și ecocardiografie. Întrucât EKG-ul prezintă particularități de interpretare la sportivi, au fost elaborate ghiduri speciale în acest sens (Circulation, European Heart Journal).

Cordul atletului poate uneori fi dificil de diferențiat de o cardiomiopatie hipertrofică (CMH), ecocardiografia fiind cea care stabilește diagnosticul: cavitatea ventriculară stângă este mică iar funcția diastolică alterată în cardiomiopatia hipertrofică, pe când în cordul atletului sunt normale. Masa de miocard, grosimea ventriculară stângă sunt de asemenea mai mult crescute în cardiomiopatia hipertrofică.

Tratament

Nefiind o condiție patologică, cordul atletului nu necesită tratament. Decondiționarea sportivului de la exercițiul fizic timp de câteva luni poate duce la regresia hipertrofiei cardiace (semn care este de asemenea util în diagnosticul diferențial cu cardiomiopatia hipertrofică). Cazurile de moarte subită apărută la sportivii de performanță sunt cel mai probabil legate de o hipertrofie cardiacă patologică.

Pentru mai multe informații vă recomand blogul cardiochirurgului și triatlonistului L. Creswell.

Add comment


Security code
Refresh

Ultimele comentarii