Țigările light

Țigările light sunt mai sănătoase decât cele obișnuite, spune un mit medical foarte popular. Ei bine, realitatea este chiar invers: țigările light sunt mai nocive. De ce?

Fumatul este o adicție atât fizică (manifestată prin craving pentru nicotină), cât și psihică (obiceiul de a începe ziua cu o țigară, de a lua o pauză de țigară, sau de “calmare” a nervilor cu o țigară). Țigările light au un conținut de nicotină mai mic (0.6 mg) decât țigările obișnuite (1.2 mg), dar lafel de mult gudron cancerigen. Astfel, pentru a-și satisface nevoia zilnică de nicotină, fumătorii trebuie să fumeze un număr mai mare de țigări light, ceea ce înseamnă o expunere mai mare la substanțe carcinogene din fumul de țigară. În plus, pentru satisfacerea necesarului de nicotină, cei care fumează țigări light au și tendința de a inhala fumul mai profund. Un alt mecanism prin care fumătorul de țigări light încearcă să compenseze aportul redus de nicotină este fumatul întreg al țigărilor, de la cap la coadă. Toate acestea constituie un comportament de fumat intensiv (inhalare prelungită, mai profundă,  mai rapidă, mai frecventă) care duce la o expunere crescută la substanțele toxice rezultate prin ardere, ceea ce în final amplifică efectele nocive asupra sănătății.

În plus, un studiu citat de ScienceDaily arată că cei care fumează țigări light renunță mai greu la viciu, ceea ce generează un paradox tragic: fumătorii trec de pe țigările clasice pe cele light crezând că sunt mai puțin nocive și sperând să reducă riscul de îmbolnăvire, însă această trecere îi face să renunțe mai greu la fumat și să crească astfel riscul de a dezvolta boli din cauza fumatului. Unele studii au arătat că amatorii de țigări light (în special femeile) fac forme mai severe de cancer pulmonar.

Nu în ultimul rând, deși țigările ușoare au în filtru găuri mai frecvente decât țigările normale (prin care iese parte din fumul rezultat prin ardere), cantitatea de gudron inhalată la o țigară este aceeași deoarece fumătorul astupă aceste perforații fie cu mâna fie cu salivă. Acest lucru crește de câteva ori cantitatea de gudron inhalată care este încrisă pe pachet, deoarece producătorii măsoară expunerea la aceste substanțe cu ajutorul unor mașini de fumat, care nici nu țin țigara în mână sau pe buze, nici nu au salivă.

Deși denumirile de “light” și “mild” au fost interzise în UE și SUA, companiile producătoare de țigarete s-au adaptat acestei reglementări și au reinventat țigările “ușoare” sub denumirea de soft, slim, silver sau gold. Conform unui studiu apărut în publicația Addiction, 20% dintre fumători consideră că aceste mărci sunt mai puțin nocive decât cele clasice.

În loc de concluzie: nu există țigări sănătoase (nici chiar țigara electronică), singurul comportament sanogen fiind renunțarea la fumat și statusul de nefumător!

Comments  

# vlad 2012-08-24 19:33
nu au la fel de mult gudron!
Reply | Reply with quote | Quote

Add comment


Security code
Refresh