Sindromul de debit cardiac sc?zut este o condi?ie clinic? caracterizat? prin semne ?i simptome de perfuzie sistemic? sc?zut?, doctor ca urmare a unei disfunc?ii miocardice.

Cauze

Pentru a vedea ce anume poate cauza sindromul de debit cardiac scăzut, trebuie să ne reamintim ce este debitul cardiac. Debitul cardiac reprezintă volumul de sânge pompat de inimă în interval de 1 minut (normal 5-6 litri/min) și este egal cu produsul dintre volumul bătaie (volumul de sânge pompat la o bătaie a inimii) și frecvența cardiacă (numărul de bătăi/minut). La rândul lor, volumul bătaie depinde de forța de contracție a cordului, de presarcină (umplerea telediastolică) și postsarcină (rezistența la ejecție), iar frecvența cardiacă depinde de buna funcționare a sistemului excitoconductor și de influența sistemului nervos vegetativ (simpatic-parasimpatic).

Așadar, cauzele sindromului de debit cardiac scăzut pot fi:

• frecvență cardiacă prea scăzută (< 40/minut) – deși prelungește diastola (crescând astfel umplerea ventriculară și deci volumul bătaie), bradicardia este insuficientă pentru menținerea debitului cardiac din cauza numărului mic de bătăi ale cordului pe minut. Scăderea debitului cardiac poate apărea și la frecvențe cardiace între 40-60/minut în cazul unui cord patologic. Bradicardia sportivilor de performanță (cordul atletului) nu este însoțită de un debit cardiac mic deoarece este compensată de o contractilitate crescută.
• frecvență cardiacă prea mare (> 160/minut) – deși crește numărul de bătăi ale inimii într-un minut, tahicardia scurtează diastola și scade umplerea cordului (scăzând astfel volumul bătaie), ceea ce duce la un debit cardiac mic. În cazul persoanelor cu boli cardiovasculare, chiar și tahicardiile ușoare (120-140 bpm) pot decompensa cordul și antrena o scădere semnificativă a debitului cardiac.
• scăderea contractilității cordului (în insuficiența cardiacă, miocardite, insuficiența acută de pompă - șoc cardiogen) – dacă nu este compensată de creșterea umplerii și frecvenței cardiace, duce la scăderea debitului cardiac
• scăderea umplerii cordului – apare prin afectarea umplerii diastolice (tahiaritmii, tamponadă pericardică, disfuncție diastolică, șoc distributiv, hipovolemie)
• creșterea rezistenței vasculare – o rezistență crescută la ejecție (așa cum apare în hipertensiunea arterială) necesită o contracție mai viguroasă a inimii pentru a pompa un volum suficient de sânge. Astfel apare hipertrofia cardiacă, un mecanism compensator care încearcă să mențină debitul sistolic. În timp însă cordul obosește și se instalează insuficiența cardiacă.

Capacitatea cordului de a menține debitul cardiac atunci când apare una dintre aceste cauze se numește rezervă cardiacă.

Clinic: semne și simptome

Manifestările clinice ale debitului cardiac scăzut rezultă din hipoperfuzia diferitelor organe și sisteme:

• circulația cerebrală: ameţeală, lipotimie/sincopă, accident vascular cerebral ischemic
• circulația coronariană: dureri anginoase, chiar precipitarea unui sindrom coronarian acut
• teritoriul splahnic: ischemie/infarct mezenteric, ischemie renală cu instalarea unei insuficienţe renale acute
• teritoriul periferic: oboseală musculară, tegumente palide/cianotice, reci şi umede, puls rapid şi slab (filiform), hipotensiune arterială până la colaps circulator, manifestări ischemice la nivelul membrelor inferioare

Debitul cardiac scăzut antrenează un cerc vicios care agravează disfuncția cardiacă, prin mai multe mecanisme:

scăderea artery-diseases-info.com arteriale (care este produsul dintre debitul cardiac și rezistența vasculară) presupune și o scădere a presiunii coronariene, apărând astfel ischemie miocardică care poate duce la apariția de tulburări de ritm sau conducere sau scăderea suplimentară a contractilității

scăderea perfuziei tisulare duce la acidoză metabolică, care deprimă contractilitatea inimii

Investigații. Tratament

Investigarea pacientului cu debit cardiac scăzut include radiografie toracică, EKG (identifică tulburările de ritm sau conducere), ecocardiografie (evidențiază tulburările de cinetică, funcția sistolică și diastolică. eventualele valvulopatii sau cardiomiopatii).

În situațiile unei disfuncții cardiace acute atitudinea constă în resuscitare volemică și tratament inotrop pozitiv sau balon de contrapulsație.