Prednison – prospect

Prednison – prospect

Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând prednison 5 mg sau 1 mg (flac. cu 30 buc.).

Acţiune terapeutică: Derivat cortizonic antiinflamator, antialergic cu acţiune intensă; creşte catabolismul proteic, creşte glicemia, stimulează sistemul nervos central, inhibă funcţia corticosuprarenalei; acţiunea de favorizare a retenţiei hidrosaline este slabă. Efectul se dezvoltă după 2-3 ore şi se menţine 12-36 ore după administrarea orală.

Indicaţii: Boli reumatice şi colagenoze: poliartrită reumatoidă, cardită reumatismală, lupus eritematos diseminat, dermatomiozită, sclerodermie, periarterită nodoasă (cazuri severe, selecţionate); boli alergice: astm bronşic, alergie alimentară, alergie medicamentoasă, alergie la polen, boala serului, edem angioneurotic, anafilaxie etc. (cazuri severe, selecţionate); necroză hepatică subacută, hepatită cronică activă, hepatită alcoolică acută, boala Crohn, colită ulceroasă şi ulcero-hemoragică, glomerulonefrită acută cu oligurie marcată sau anurie, nefroză, sarcoidoză, fibroză pulmonară, anemie hemolitică dobândită, purpură trombopenică idiopatică, leucemie limfatică, limfosarcom; stări infecţioase şi toxice grave; boli de piele: dermite alergice şi eczeme, eritrodermie exfoliativă, pemfigus, psoriazis etc.; boli de ochi: episclerite, sclerite, keratite, irite, iridociclite şi alte afecţiuni cu caracter inflamator sau alergic.

Mod de administrare: Adulţi: doză de atac 30-80 mg/zi (sau mai mult), se scade treptat până la doza de întreţinere de 5-15 mg/zi (obişnuit 10 mg);copii: doză de atac 1-3 mg/kg corp şi zi (sau mai mult), doză de întreţinere 0,25-0,5 mg/kg corp şi zi. Se recomandă ca doza de întreţinere să se administreze într-o singură priză, dimineaţa, eventual în schemă alternativă (cantitatea echivalentă o dată la 2 zile); ori de câte ori este posibil se încearcă oprirea medicaţiei prin micşorarea treptată a dozei. În caz de intervenţii chirurgicale, traumatisme, infecţii sau alte afecţiuni intercurente este necesară creşterea dozei.

Reacţii adverse: Pirozis, epigastralgii, activarea sau agravarea ulcerului gastroduodenal, hiperglicemie (se recomandă dietă hipoglucidică), cu activarea sau agravarea diabetului, insomnie, agitaţie, chiar tulburări psihotice, cataractă subcapsulară posterioară, glaucom (tratamentul prelungit), creşterea catabolismului proteic (se recomandă dietă hiperproteică) cu osteoporoză şi miopatie, striuri, telangiectazii, peteşii, echimoze cutanate, acnee, tulburări sexuale (amenoree, hirsutism), întârzierea creşterii la copii, deprimarea reacţiilor imunologice şi inflamatorii cu favorizarea infecţiilor (infecţii virotice, mai ales herpes ocular, tuberculoză evolutivă, infecţii bacteriene, micotice şi parazitare), întârzierea vindecării plăgilor, necroză osoasă aseptică (cap femural şi humeral), vasculită, pancreatită; retenţie de sare şi apă, pierderea de potasiu (slabe), tendinţă de creştere a presiunii arteriale (dietă hiposodată). Dozele mari şi tratamentul îndelungat pot provoca fenomene de hipercorticism exogen (faţă "în lună plină", adipozitate etc.); de asemenea pot apărea fenomene de hipocorticism endogen (datorită inhibării funcţiei, chiar atrofiei suprarenale), care se evidenţiază la întreruperea bruscă a tratamentului sau la creşterea necesităţii de hormon şi se manifestă prin exacerbarea simptomelor bolii tratate, reumatism steroidian sau simptome de insuficienţă suprarenală (tratamentul trebuie întrerupt treptat); dozele mari, administrate la sfârşitul gravidităţii, pot provoca hiposuprarenalism la nou-născut. Întreruperea bruscă a tratamentului poate fi cauză de creştere a presiunii arteriale.

Contraindicaţii: Ulcer gastric sau duodenal, psihoze, cetoacidoză diabetică, osteoporoză, sindrom Cushing; prudenţă sau se evită în timpul sarcinii şi alăptării, prudenţă în diabetul zaharat (se controlează glicemia, se creşte doza de insulină sau antidiabetice orale), în insuficienţa renală şi la uremici, în bolile convulsive şi în miastenia gravă, în insuficienţă cardiacă, la hipertensivi şi când există tendinţă la tromboză vasculară. Prudenţă în bolile infecţioase, unde este obligatorie asocierea chimioterapiei sau antibioterapiei specifice; în tuberculoză se foloseşte numai ca adjuvant al chimioterapiei specifice; infecţiile fungice sistemice, infecţiile amebiene, herpesul zoster, herpesul simplex, varicela şi poliomielita contraindică cortizonii (cu excepţia situaţiilor în care acţiunile antitoxică şi antiinflamatoare pot salva viaţa bolnavului); vaccinarea, mai ales cea antivariolică, este interzisă în cursul tratamentului cortizonic. Atenţie în cazul asocierii cu antidiabetice orale şi anticoagulante cumarinice (cortizonii scad eficacitatea), saluretice, amfotericină (sumarea pierderii de potasiu), salicilaţi, fenilbutazonă, indometacină şi alte AINS (risc ulcerigen crescut), barbiturice, fenitoină, rifampicină (pot scădea eficacitatea cortizonilor). Glucocorticoizii administraţi sistematic figurează pe lista substanţelor dopante (interzise la sportivi).

Producător: Antibiotice Iași

Comments  

# laura lavric 2016-03-21 13:57
sunt sub tratament cu Prednison,am o viroza respiratorie de 5 zile,pot lua antibiotic?
Reply | Reply with quote | Quote
# andreea 2012-08-20 17:09
Buna seara. Am si eu o intrebare, am tot cautat pe net dar nu am reusit sa gasesc, acest medicament se gaseste in faramcii? Si cam care este pretul lui/ Multumesc
Reply | Reply with quote | Quote
# admin 2012-08-21 17:22
Puteti verifica pe siteul Agentiei Nationale a Medicamentului la linkul de aici denumirile comerciale ale medicamentelor cu prednison (la DCI, adica denumirea comuna internationala, scrieti prednison).
Reply | Reply with quote | Quote

Add comment


Security code
Refresh

Ultimele comentarii