Interferonii sunt proteine sintetizate de celulele imune ca r?spuns la prezen?a unui patogen (virus, viagra bacterie, parazit, celul? tumoral?). Interferonii mediaz? comunicarea intercelular? în vederea declan??rii de mecanisme de protec?ie pentru eradicarea antigenelor str?ine. Ei acționează pe calea de semnalizare Jak-Stat și stimulează apărarea antiinfecțioasă și antitumorală. Interferonii sunt limfokine ce fac parte din familia citokinelor, alături de interleukine. Denumirea lor provine de la abilitatea lor de a interfera cu replicarea virală în celulele gazdă. Descoperirea și denumirea interferonului sunt atribuite lui Alick Isaacs și Jean Lindenmann (1957), deși molecula („viral inhibitory factor”) fusese identificată cu 3 ani în urmă de Nagano and Kojima. Principalele efecte ale interferonilor sunt activarea celulelor imune (macrofage, celule NK, limfocite T citotoxice), identificarea celulelor tumorale și infecțioase și creșterea rezistenței celulelor neinfectate la agentul infecțios. Actualmente, unele virusuri și-au dezvoltat mecanisme de rezistență la interferon: herpesvirusuri (CMV, HHV8), virusul encefalitei japoneze, virusul dengue, EBV, HPV, polyomavirus, poxvirusuri, flavivirusuri. Există 7 tipuri distincte de interferon identificate la om, încadrate în 3 clase: IFN tip I, tip II și tip III. Dintre aceștia, cei mai importanți pentru practica medicală sunt interferonul α (alfa), interferonul β (beta) și interferonul γ (gamma).
Interferonul alfa este produs de leucocitele infectate viral și are rol antiviral și imunomodulator. Cu activitate similară interferonului endogen au fost sintetizați interferoni-alfa care sunt folosiți în clinică pentru tratamentul hepatitelor virale B și C. Pentru protejarea moleculei de degradare proteolitică și creșterea timpului de înjumătățire interferonul este cuplat cu o moleculă de PEG (polietilen glicol), rezultând PEG-interferon alfa. Există 2 molecule de interferon utilizate în terapia hepatitelor cronice virale: interferon alfa-2a (Pegasys, Roche) și interferon alfa-2b (PegIntron, Schering-Plough). Interferonul alfa este benefic și în melanomul malign și neurofibromatoză.
Interferonul beta este produs de fibroblaști sau celule epiteliale infectate viral. El este utilizat în neurologie în tratamentul sclerozei multiple (Avonex, Rebif, Betaseron, Ziferon).
Interferonul gamma este produs de limfocitele T activate, macrofage și celulele NK și este produs în neoplazii. Dozarea interferonului-gamma produs de limfocitele infectate cu bacil Koch stă la baza testului Quantiferon TB Gold, care este folosit în diagnosticul tuberculozei. Interferonul gamma-1b (Actimune, InterMune) este utilizat în tratamentul bolilor granulomatoase cronice și osteopetrozei.
Alte aplicații în practică ale interferonilor sunt: imiquimod pentru tratamentul negilor, keratozei actinice, papiloamelor și carcinoamelor bazo-celulare (imidazoquinolina induce IFN-alfa), cancere hematologice (leucemie, limfoame, leucemia cu celule păroase, leucemia mieloidă cronică, limfom cutanat cu celule T). Administrat intranazal în doze foarte mici, interferonul este utilizat în Europa de Est și Rusia pentru prevenirea răcelii și gripei.