Deficitul de puls este un semn clinic caracterizat printr-o diferență între pulsul periferic (măsurat la nivelul arterei radiale) și cel central (măsurat la nivelul cordului).
Această diferență apare în condițiile în care deși inima se contractă, pulsul nu ajunge în periferie – astfel că pulsul periferic este mai mic decât cel central. Pentru depistarea deficitului de puls este nevoie de 2 examinatori, unul care să măsoare pulsul radial și altul care să măsoare pulsul cardiac (fie prin palparea șocului apexian, fie prin auscultație), pe durata unui minut întreg.
Deficitul de puls se întâlnește caracteristic în fibrilația atrială și uneori la pacienții cu pacemaker sau bătăi ventriculare ectopice foarte precoce (care scad timpul de umplere ventriculară). Mecanismul producerii deficitului de puls constă în faptul că unele bătăi cardiace nu sunt suficient de puternice pentru a deschide valva aortică (care se deschide după realizarea unei anumite presiuni în ventriculul stâng), deși se produce închiderea valvei mitrale. Presiunea telediastolică în ventriculul stâng este de 4-12 mmHg, iar pentru deschiderea valvei aortice este necesar ca presiunea să crească peste 60-80 mmHg (un ghid al presiunilor din camerele cardiace se găsește aici). Contracții ineficiente pot apare fie ca urmare a bătăilor rapide și neregulate ale cordului (în fibrilația atrială), fie ca urmare a scurtării diastolei și implicit a umplerii ventriculare (în ectopiile ventriculare foarte precoce). Zgomotul 1 (închiderea mitralei) este perceput auscultator și palpabil la apex, însă intermitent nu este urmat de zgomotul 2, moment în care nu există corespondent la pulsul radial.
În fibrilația atrială, studiile Doppler au arătat că la apariția deficitului de puls contribuie și o inversare a fluxului medioventriculare datorită asincronismului de cinetică segmentară. Valorea deficitului de puls poate fi și de peste 10 bpm în fibrilația atrială și se reduce odată cu controlului alurii ventriculare.
Deficitul de puls trebuie diferențiat de pulsul paradoxal Kussmaul, care constă în scăderea tensiunii arteriale sistolice cu mai mult de 10 mmHg în inspir (ceea ce se traduce clinic prin diminuarea sau dispariția pulsului periferic). Conform ghidului ESC de diagnostic și tratament al bolilor pericardului, pulsul paradoxal apare în tamponada cardiacă (nu și în cea care asociază DSA sau insuficiență aortică), în ultima parte a sarcinii (în absența revărsatului pericardic), pericardita constrictivă cronică, astm bronșic/emfizem, embolie pulmonară, obezitate extremă și șoc hipovolemic.