Bolile cardiace congenitale la adult

Cardiopatiile congenitale reprezint? cea mai frecvent? malforma?ie congenital?, salve afectând circa 1% din nou-n?scu?i.

În țările în care există acces la chirurgie cardiacă, 90% dintre acești copiii supraviețuiesc în viața adultă. Acum 15-20 ani, supraviețuirea era de 70%, iar la începuturile cardiochirurgiei era de doar 40%.

Bolile cardiace congenitale (BCC) sunt adesea considerate afecțiuni pediatrice care se vindecă odată cu rezolvarea chirurgicală a malformațiilor. Copiii cu boli cardiace congenitale tratate trebuie să meargă anual sau o dată la 2 ani la un consult cardiologic și să ia tratament antibiotic profilactic (pentru prevenirea endocarditei infecțioase) pentru orice procedură chirurgicală (inclusiv stomatologică) cu risc de bacteriemie. De obicei, urmărirea nu este o problemă până la vârsta de 18 ani, deoarece părinții duc copilul periodic la pediatru, care îl va trimite la consultul cardiologic. Problema apare după vârsta de 18 ani, când asistența medicală primară este preluată de medicul de familie, care nu întotdeauna este foarte stăpân pe capitolul de cardiopatii congenitale. Apare astfel o pierdere a evidenței pacienților cu boli cardiace congenitale, chiar atunci când este poate cea mai mare nevoie: atât bărbații, dar mai ales femeile tinere au nevoie de recomandări privind testarea genetică, contracepția, sarcina sau nașterea. Chiar dacă tratamentul chirurgical poate fi curativ, uneori pot rămâne reziduuri chirurgicale (care necesită reintervenție sau alte tratamente) sau pot apărea complicații (aritmii, insuficiență cardiacă, endocardită infecțioasă).

Bolile cardiace congenitale la adult apar prin trecerea pacientului pediatric în categoria adultă, în care se păstrează necesitatea îngrijirii cardiologice. Deși pot fi rezolvate chirurgical, cardiopatiile congenitale trebuie considerate boli cu evoluție pe durata întregii vieți. Circa 55% dintre pacienții cu istoric de boală cardiacă congenitală necesită urmărire de către un medic cu această subspecialitate (cardiopatii congenitale la adult) într-un centru terțiar, iar restul trebuie să beneficieze cel puțin de un consult cardiologic periodic.

Problema pierderii evidenței pacienților adulți cu boli cardiace congenitale este recunoscută și de organizațiile de profil: ESC a publicat în 2010 o variantă nouă a ghidului pentru managementul bolilor cardiace congenitale la adulți iar AHA a emis în martie 2011 un raport despre tranziția în perioada adultă a adolescenților cu BCC.

Cele mai bune centre pentru îngrijirea pacienților adulți cu cardiopatii congenitale sunt în Olanda, iar Marea Britanie, SUA și Canada au o experiență bună.

Add comment


Security code
Refresh

Ultimele comentarii