Index articole
Prostata. Veziculele seminale
Prostata este o glandă anexă a aparatului genital masculin, situată în jurul porţiunii iniţiale a uretrei. Este localizată în spaţiul pelvisubperitoneal, ocupând loja prostatică cuprinsă între următoarele elemente: posterior de simfiza pubiană, anterior de rect, superior de diafragma urogenitală şi inferior de vezica urinară.
Uretra străbate prostata vertical, iar cele două canale ejaculatoare o străbat oblic, dechizându-se în uretra prostatică. Anatomic se poate afirma că are forma unui con turtit, cu vârful îndreptat în jos şi înainte.
I se descriu:
- baza prostatei, care are două segmente, unul anterior sau vezical şi altul posterior sau seminal. Cele două segemente sunt separate de o creastă transversală , care corespunde locului de intrare a uretrei în glandă.
- apexul este legat de pubis prin ligamnetele puboprostatice.
- faţa anterioară este separată de simfiza pubiană printr-un plex venos (Santorini) şi ţesut conjunctiv lax.
- faţa posterioară are raport cu rectul prin intermediul septului rectoprostatic sau aponevroza prostatoperitoneală Denonvilliers.
- feţele laterale sunt acoperite de ligamentele pubo-prostatice laterale.
Prostata este solid fixată prin apexul său care se sprijină pe diafragma urogenitală, prin lig. puboprostatic la pubis, prin aderenţe ferme la vezica urinară, iar posterior este fixată prin septul rectoprostatic.
Vascularizaţia este asigurată de ramuri ale arterei prostatice, ale arterei vezicale inferioară şi arterei rectale mijlocii.
Venele se deschid în plexul vezico-prostatic, tributar venei iliace interne.
Limfatice. Limfa ajunge la ganglionii iliaci.
Inervaţie. Aparţine plexului hipogastric. Fibrele parasimpatice provin din plexul hipogastric inferior, iar fibrele simpatice îşi au originea în plexul hipogastric superior şi ganglionul mezenteric superior.
Embriologie
Îşi are originea din mugurii glandulari ai epiteliului uretrei care se dispun concentric în jurul primei porţiuni a uretrei masculine, în luna a 3-a de viaţş intrauterină. Are o dezvoltare rapidă după pubertate. Din punct de vedere embriologic au fost descrişi 5 lobi primitivi prostatici: lobul anterior care dispare ulterior, lobul posterior ce provine din mugurii glandei situaţi sub orificiile canalelor ejaculatoare, doi lobi laterali dezvoltaţi pe seama mugurilor postero-laterali şi lobul median provenit din mugurii glandulari subvezicali.
Histologie
Prostata este alcătuită dintr-o stromă conjunctivo-musculară şi un parenchim glandular. Parenchimul glnadular conţine glande tubulo-alveolare dispuse concentric în jurul uretrei prostatice şi sunt formate dintr-un epiteliu cilindric sau cuboidal. În lumen, cu vârsta apar calcificări numite Corpora Amylaceea.
Fiziologie
Prostata secretă un lichid lăptos şi subţiat care conţine calciu, ioni de citrat şi de fosfor, profibrinolizină. În momentul în care are loc secreţia, capsula prostatei se contractă simultan cu contracţia ductului deferent, astfel ca acel lichid lăptos să se alăture spermei. O caracteristică importantă a acestui lichid, este alcalinitatea lui, care este responsabilă de o fertilizare bună a ovulului, dacă stăm să ne gândim că pH-ul lichidului din ductul deferent este acid şi inhibă fertilitatea spermei. În plus, şi secreţiile vaginale sunt acide (pH= 3,5-4), iar spematozoidul este mobil numai la un pH de 6-6,5. În concluzie, produsul de secreţie al prostatei ajută la neutralizarea acidităţii în momentul ejaculării şi deci favorizează mobilitatea şi fertilitatea spermei.
Metode de investigatie: examen urină, tuşeu rectal, ecografie, biopsie prostatică, determinarea antigenului prostatic (sânge).
Vezicula seminală este un organ pereche, cu rol secretor, produsul ei intrând în componenţa lichidului seminal, reprezentând aproximativ 70% din acesta.
Anatomie
Sunt localizate superior de prostată, între vezica urinară şi rect, în septul rectoprostatic. Au o forma conica, cu baza orientată superior, iar vârful spre inferior, avînd o direcţie oblică. Baza(fundul) veziculei seminale este încrucişată anterior de ureterul pelvin, care străbate septul recto-vezical înainte de a pătrunde în vezica urinară.
Au o suprafaţă neregulată, cu numeroase proeminenţe şi depresiuni datorate încolăcirii veziculelor seminale.
Raporturi: anterior fundul vezicii urinare, posterior rectul, medial ampula canalului deferent, lateral plexul venos prostatic şi vezical. Baza corespunde excavaţiei rectovezicale(reces Douglas), iar vârful se continuă cu un duct excretor, care se uneşte la baza prostatei cu ductul deferent.
Vascularizaţie. Ramuri din aa rectale superioară şi medie pentru porţiunea superioară, şi ramuri din a. vezicală inferioară pentru porţiunea inferioară.
Venele sunt tributare plexului vezical şi prostatic.
Limfatice.Limfa drenează în ganglionii iliaci interni.
Inervaţie. Nervi care provin din plexul hipogastric inferior, plexul vezical şi plexul prostatic.
Embriologie
Se dezvoltă ca un diverticul al ductului deferent.
Histologie
Peretele este format din trei tunici: adventicea( ţ. conjunctiv situat la suprafaţă), musculara( este formată dintr-un strat superficial longitudinal şi un strat profund cu dispoziţie ciruclară), mucoasa( formată din epiteliu cilindric cu celule caliciforme cu rol secretor şi mici celule stelate cu puţine organite citoplasmatice)
Fiziologie
Au rol important în maturaţia şi mobilitatea spermiilor, dar intervin şi în activitatea imunosupresoare de la nivelul tractului genital feminin.
Pe lânga funcţia secretorie, au şi capacitatea de reabsorbţie a fluidelor şi de spermatofagie. Produşii de secreţie includ: ioni de K, apă, fructoză, prostaglandine, endorfină, transferină, lactoferină, fibronectină, proteine specifice, inhibitorul motilităţii spermatice, anhidrază carbonică şi nucleotidază.
Prostaglandinele secretate, influenţează activitatea musculaturii netede, dar relaxează şi musculatura tubei uterine producând încetinirea migrării ovocitului, astfel poate fi fecundat mai uşor.
Metode de investigaţii: Tact rectal.
Glandele bulbouretrale (Cowper) sunt glande pereche situate posterior şi lateral de porţiunea membranoasă a uretrei, între cele două fascii ale diafragmei uro-genitale.
Sunt glande tubulo-acinoase, fiecare având 2 lobuli. Canalul excretor al glandei are o lungime de aproximativ 2,5 cm, cu un traiect convergent inferior şi anterior,care străbate foiţa inferioară a diafragmei uro-genitale, apoi bulbul penian şi se deschide pe peretele inferior al primei porţiuni a uretri spongioase.
Vascularizaţia este asigurată de ramuri ale a.ruşinoase interne, iar venele drenează în plexul venos prostatic.
Limfa drenează in limfonodulii iliaci interni.
Inervaţie: ramuri din nervii ruşinoşi.
Histologie
Fiecare lobul al glandei este format din acini, care sunt tapetaţi de un epiteliu cilindric simplu.
Fiziologie
Lichidul vâscos secretat de acini, au rol lubrefiant şi conţine substanţe mucoase, galactozamină, acid sialic şi acid galacturonic.