TORCH este un acronim pentru un grup de infec?ii care pot ap?rea la gravid? ?i pot fi transmise f?tului: T de la toxoplasmoz?, ampoule O de la others (sifilis, cheap HIV, hepatit? B, parvovirus B19, virus varicelo-zosterian), R de la rubeol?, C de la citomegalovirus ?i H de la herpes.
Infecțiile bacteriene, virale sau parazitare din grupul TORCH pot apărea prenatal (intrauterin, prin transmitere verticală în timpul sarcinii, rezultând o infecție congenitală) sau perinatal (în timpul nașterii – prin contact cu sângele matern sau secreția vaginală, sau imediat postpartum – prin alăptare, rezultând o infecție neonatală). Aceste infecții au o serie de manifestări clinice comune, cunoscute sub denumirea de sindrom TORCH: febră, refuzul alimentației, dismaturitate (small for gestational age), rash peteșial, corioretinită, microcefalie, calcificări cerebrale, hepatosplenomegalie, icter, tulburări de auz și vedere, retard mental. Sindromul TORCH poate fi confundat cu unele boli genetice (sindrom Aicardi-Goutieres).
Deoarece prezența infecțiilor acute din grupul TORCH la gravidă poate uneori constitui indicație de întrerupere a sarcinii, panelul TORCH se recomandă a fi efectuat pre-concepțional sau cât mai devreme în primul trimestru de sarcină. Doar o parte din infecțiile complexului TORCH (toxoplasmoza și sifilis) pot fi tratate eficient cu antibiotice. Riscul de infecție fetală este de obicei invers corelat cu vârsta gestațională la momentul expunerii gravidei.
Testul TORCH
Testul TORCH include: anticorpi IgM și IgG anti-toxoplasma, anti-rubella, anti-CMV, anti-virus herpes simplex 1 și 2, precum și aviditate IgG toxoplasma și CMV. Valorile la aceste analize sunt de cele mai multe ori furnizate sub forma prezent/absent, iar interpretarea lor se face astfel: dacă anticorpii IgG sunt prezenți înseamnă că gravida a trecut la un moment dat prin boala respectivă și acum are imunitate protectoare (neexistând riscul transmiterii infecției la făt); probleme apar atunci când sunt prezenți anticorpii IgM, care denotă o infecție acută cu risc de transmitere la produsul de concepție.
Toxoplasmoza
Toxoplasmoza este o zoonoză dată de parazitul Toxoplasma gondii. Infecția la gravidă este adesea asimptomatică, putând fi depistată doar prin efectuarea serologiei. Transmiterea infecției se face transplacentar, riscul fiind mai mare în primele luni de sarcină. Dacă fătul se infectează în primul trimestru există riscul de deces in utero, iar dacă se infectează ulterior apar hepatosplenomegalie, manifestări neurologice și oftalmologice (calcificări intracraniene, microcefalie, hidrocefalie, corioretinită, convulsii).
Infecția cu citomegalovirus (CMV)
Infecția cu citomegalovirus (CMV) este denumită și boala incluziilor citomegalice, având în vedere aspectul caracteristic de celulă mare cu incluziuni intranucleare și intracitoplasmatice. CMV este un virus ADN ce face parte din familia herpes-virusurilor și constituie cea mai frecventă infecție virală congenitală. Infecția CMV necesită contact intim cu saliva sau alte fluide corporale ale unei persoane seropozitive pentru CMV; căile de transmitere sunt contact sexual, transplant de organe, transfuzii de sânge, transplacentar și prin lapte matern. Majoritatea infecțiilor la gravide sunt asimptomatice, iar riscul de transmitere după dobândirea infecției în oricare moment al sarcinii este de 30-40%. Infecția în primul trimestru este asociată cu o frecvență mai mare a sechelelor la făt, iar riscul transmiterii infecției este mai mare în ultimul trimestru. Transmiterea materno-fetală poate avea loc intrapartum sau postpartum. La făt și nou-născut, infecția CMV poate fi asimptomatică (90% din cazuri) sau se poate manifesta cu greutate mică la naștere, hepatosplenomegalie, icter, peteșii, anemie, trombocitopenie, transaminaze crescute, la care se adaugă manifestări nervos centrale (microcefalie, hidrocefalie, corioretinită, calcificări periventriculare, surditate, atrofie optică, retard mental) în cazul infecției dobândită prin sânge și la prematuri. La nou-născut, serologia este dificilă de interpretat întrucât anticorpii IgG pot fi transmiși transplacentar; documentarea infecției se face prin testarea IgM anti-CMV și ADN-CMV. Tratamentul constă în administrare de ganciclovir.
Rubeola congenitală
Rubeola congenitală apare dacă gravida nu au fost vaccinată înainte de sarcină și se îmbolnăvește în timpul sarcinii. Virusul rubeolic este unul dintre cele mai teratogene virusuri. Dacă îmbolnăvirea gravidei are loc în primul trimestru apare sindromul rubeolei congenitale (sindromul Gregg), un sindrom plurimalformativ care constă în retard de creștere intrauterină, calcificări intracraniene, surditate, boală cardiacă congenitală (cel mai frecvent persistența ductului arterial, hipoplazie de arteră pulmonară, coarctație de aortă sau defect septal ventricular), microcefalie, afectare oculară (cataractă, glaucom, retinită cu imagine de “sare și piper”), boli neurologice, osteită, hepatosplenomegalie, rash purpuric (aspect de “blueberry muffin”). Diagnosticul presupune dozarea anticorpilor IgM și izolarea virusului. Vaccinarea anti-rubeolă în timpul sarcinii este contraindicată.
Infecția cu virusul herpes simplex
Infecția cu virusul herpes simplex se face mai frecvent cu HSV-2 (70% dincazuri) decât cu HSV-1. Susceptibilitatea este legată de trecerea bebelușului prin filiera pelvigenitală în timpul nașterii naturale (90% dintre infecții apărând în urma contaminării din canalul vaginal). Nu toate femeile cu serologie pozitivă pentru herpes sunt însă simptomatice și au leziuni evidente clinic. Prezența leziunilor de herpes florid la o parturientă impune nașterea prin cezariană. Infecția perinatală se prezintă sub formă de 3 sindroame: primul și cel mai frecvent (45%) cuprinde manifestări cutaneomucoase (erupție sub formă de vezicule) și oculare (keratoconjunctivită), cel de-al doilea (30%) cuprinde manifestări nervos centrale (meningită, encefalită) cu ADN-HSV prezent în LCR, și cel de-al treilea (25%) reprezintă infecția diseminată (pneumonie, encefalită, coagulare intravasculară diseminată, hepatită, disfuncție multiplă de organe). Restul de 10% dintre infecțiile herpetice la nou-născut sunt congenitale, apărute în contextul infectării gravidei în timpul sarcinii și transmiterii transplacentare sau ascendent de la nivel cervical. Infecția intrauterină este asociată cu restricție de creștere intrauterină, naștere prematură și avort; riscul de herpes neonatal și deces este crescut la copiii născuți din mame la care nu a avut loc seroconversia (apariția anticorpilor protectori) până în momentul nașterii. Tratamentul se face cu aciclovir.
Infecția HIV
Infecția HIV poate apărea intrauterin, la naștere sau post-partum (prin alăptare). Riscul de infecție a produsului de concepție depinde de încărcătura virală maternă. Gravidele seropozitive HIV au indicație de cezariană și de terapie antiretrovirală cu zidovudină pentru minimizarea riscului de infectare a fătului. Nou-născutul din mamă HIV pozitivă va primi și el zidovudină în primele săptămâni după naștere. Infecția preexistentă se soldează adesea cu avort precoce și dificultate în obținerea sarcinii. Factorii de risc pentru transmiterea materno-fetală a infecției HIV sunt corioamniotita, încărcătura virală mare, număr mic de limfocite CD4+, prematuritatea, membrane rupte de peste 4 ore. Diagnosticul infecției HIV la nou-născut se face prin dozarea ADN-ului proviral prin PCR, deoarece anticorpii materni pot persista până la 9-12 luni.
Sifilis
Sifilisul congenital reprezintă infecția intrauterină cu Treonema pallidum. Fiind tratabil prin administrarea de penicilină, toate gravidele trebuie supuse screeningului pentru depistarea sifilisului, la prima consultație prenatală (prin VDRL, THPA). Cele mai frecvente semne de sifilis neonatal sunt rinita persistentă, hepatosplenomegalia, placenta foarte mare, mărirea ganglionilor limfatici, anemie, icter, corioretinită, osteocondrita și osteoperiostita. Mai multe detalii despre sifilis, inclusiv sifilisul congenital găsiți aici.
Referințe: Viral Infections and Pregnancy, Emedicine, foto: thehealthage.com