Pentru cei mai mulți dintre noi, bronzul este un “efect de vară” care rezultă din expunerea obișnuită la soare, eventual dintr-un concediu la mare sau la munte.
Există însă o serie de persoane (în special femei) care dezvoltă obsesie pentru bronz, astfel că indiferent de sezon, își doresc să aibă pielea bronzată. Și atunci când sursa naturală de bronzat (radiațiile ultraviolete ale soarelui) nu mai este disponibilă, apelează la bronz artificial – ședințe la solar, cabine de bronzare cu spray DHA, injecții cu analogi de MSH, hormon melanostimulator (melanotan) sau loțiuni/creme autobronzante. La această obsesie pentru bronz (care a devenit o modă în zilele noastre) au contribuit și reclamele care promovează numai modele bronzate, lăsând impresia femeilor că acesta este standardul de frumusețe.
Această dependență fizică și psihologică de bronz se numește tanorexie. Un studiu publicat în Archives of Dermatology a arătat că tanorexicii prezintă un pattern de adicție similar celui întâlnit la fumători și alcoolici. Dependența de bronz este legată de producția de endorfine care are loc sub acțiunea razelor UV din cabinele de bronzat și care le conferă o stare de bine în timpul acestor ședințe (un articol publicat în Archives of Dermatology încadrează tanorexia în categoria tulburărilor legate de abuz de subtanțe). Există dovezi biochimice că persoanele care suferă de tanorexie au o dependență la opioidele eliberate în timpul bronzării – astfel, administrarea de antagoniști opioizi a produs simptome severe de sevraj doar la tanorexici, nu însă și la persoanele fără tanorexie (Kaur et al.).
Persoanele predispuse la a fi tanorexice sunt cele cu pielea de culoare deschisă (fototip 1). Formele severe de boală pot fi încadrate ca tulburare dismorfică corporală (dismorfofobie, “boala urâțeniei închipuite”), boala psihică în care persoana este extrem de critică cu propriul aspect fizic și preocupată excesiv de un defect imaginar (în ciuda asigurărilor venite din partea apropiaților și chiar a medicilor). Ca și anorexicii, tanorexicii au o imagine distorsionată asupra propriului corp: ei cred că sunt inacceptabil de palizi, când de fapt au chiar un aspect creol. Persoanele tanorexice simt că nu sunt niciodată suficient de bronzate și apelează excesiv la metodele artificiale de bronzat. Alte simptome sugestive pentru această dependență sunt anxietatea legată de ratarea unei ședințe la solar, lipsa folosirii cremelor de protecție solară, competiția cu alte persoane mai bronzate și frustrare cronică legată de propria culoare a pielii.
Riscuri ale tanorexiei
- cancer de piele, din cauza expunerii excesive la ultraviolete (mai ales bronzatul la solar, care este cancerigen)
- îmbătrânirea pielii (fotoîmbătrânire), riduri
- arsuri de piele
- afectarea ochilor (dacă nu se poartă ochelari de protecție)
La polul opus tanorexiei se află tanofobia, care reprezintă teama de soare și de efectele nocive ale acestuia. Persoanele care suferă de tanofobie sunt predispuși să dezvolte deficit de vitamină D.