Riscuri asociate fertilizării in vitro (FIV)

Dincolo de posibilitatea de a avea un copil pe care o ofer? cuplurilor, and fertilizarea in vitro (FIV) presupune ?i o serie de riscuri.

Odată cu folosirea pe scară din ce în ce mai largă a tehnicilor de reproducere umană asistată, cu sarcini la vârste înaintate, sarcini multiple și patologie asociată sarcinii, mortalitatea și morbiditatea maternă au crescut.

Rata deceselor în sarcinile obținute prin FIV este mai mare decât mortalitatea maternă din populația generală, conform unui articol discutat într-un editorial BMJ care a analizat indicatorii olandezi pe o perioadă de 24 ani. Excesul de mortalitate se datorează fie procedurii de fertilizare în sine (cu sindrom de hiperstimulare ovariană), fie complicațiilor sarcinii obținute prin FIV (preeclampsie). O situație similară este întâlnită și în Marea Britanie, unde au fost raportate (în 2007) mai multe decese legate de FIV (4 datorită hiperstimulării ovariene și 3 asociate unor cazuri de sarcină multiplă) decât de avorturi (2), deși au fost efectuate mult mai multe întreruperi de sarcină (198500) decât fertilizări in vitro (48829).

Fertilizarea in vitro este asociată și cu un risc crescut de naștere prematură, greutate mică la naștere și anomalii congenitale (potrivit unui raport al Royal College of Obstetricians and Gynaecologists).

Prin urmare, tehnicile de reproducere umană asistată nu sunt lipsite de riscuri și nu asigură sarcini complet sigure. Paradoxul este că în timp ce în societățile aflate în curs de dezvoltare mortalitatea maternă este legată de complicații ale excesului de fertilitate sau avortului în afara spitalului, în țările dezvoltate tratamentele pentru infertilitate par să fie cele care influențează negativ mortalitatea maternă.

Deși procedurile de FIV rămân sigure, raportarea de decese poate avea în spate o încărcătură mult mai mare de morbiditate maternă.

Add comment


Security code
Refresh

Ultimele comentarii