Placebo vs. Nocebo

Efectul placebo se refer? la ameliorarea unei afec?iuni în condi?iile simul?rii unui tratament sau administr?rii unui tratament inert. Așa cum spune și originea latină a termenului (placēbō), medicamentul placebo produce mulțumirea pacientului (“I will please”). Pe scurt pacientului i se dă o pastilă despre care i se spune că îi va remite simptomatologia, dar care în realitate nu are niciun efect pe patologia respectivă. Această intervenție induce pacientului percepția că afecțiunea sa se va ameliora și apare astfel efectul terapeutic al placebo, care este mediat neurobiologic. Interesant este că efectul pozitiv se obține și la administrarea unui placebo cu informarea pacientului că medicamentul nu este activ, comparativ cu un grup de control care nu primește niciun medicament, lucru ce a fost dovedit într-un studiu publicat în PLoS One. Efectul placebo are la bază autosugestia și depinde de tonsul psihic și motivația pacientului, încrederea în medic și medicamentul administrat ca placebo. Tocmai pentru că este legat de percepția pacientului asupra bolii sale, efectul placebo este foarte variabil: administrarea unui placebo poate produce la unii pacienți remiterea completă a durerii, iar la alții doar o ușoară ameliorare. Studiile au arătat că “eficiența” placebo depinde și de mărimea, culoarea și numărul pastilelor administrate, prețul crescut și brandul; medicamentele placebo injectabile sunt desigur “mai bune”decât cele administrate oral. Placebo este folosit în studii clinice în grupul de control pentru a măsura comparativ eficiența unui medicament activ; uneori efectul placebo poate chiar încurca evaluarea noilor tratamente – multe dintre medicamentele noi sunt abandonate pentru că eșuează în a-și dovedi superioritatea față de placebo.

Nocebo, inversul efectului placebo, se referă la agravarea simptomatologiei sau apariția de efecte neplăcute după administrarea unui medicament inert sau după simularea unui tratament. Se consideră că efectul nocebo este legat de gândirea pesimistă și așteptările negative ale pacientului legat de administrarea unui placebo. Deși atunci când a fost definit termenul de nocebo se specifica că nu se referă la efectele iatrogene ale medicamentelor, actualmente el este folosit și pentru medicamentele active care au efecte negative asupra stării pacientului.

Add comment


Security code
Refresh