Oreionul se mai nume?te ?i parotidit? epidemic?. Este o infec?ie viral? acut?, de obicei autolimitant?, mai frecvent? la copii, caracterizat? prin afectarea gladelor salivare parotide, pancreasului, sistemului nervos ?i gonadelor.
CAUZE
Agentul etiologic viral este reprezentat de virusul urlian, ce face parte din familia Paramyxoviridae. Izvorul de infecţie este reprezentat de bolnavul cu oreion care e contagios 6 zile înainte de debut şi 10 zile în perioada de stare şi de bolnavii inaparenţi. Transmiterea se face pe cale aeriană prin picături sau prin obiecte contaminate cu secreţii (salivă).
SIMPTOME
Incubaţia durează între 2 şi 3 săptămâni. Prodromul constă în febră, frison, mialgii şi cefalee, însoţite de inapetenţă şi stare generală alterată. Cele mai frecvente simptome sunt: inflamaţia gladelor salivare parotide în majoritatea cazurilor (glandele parotide sunt mărite de volum cu durere locală, accentuată în timpul meselor), febră, cefalee. Tegumentul ce acoperă glandele parotide este neted, lucios, cu o coloraţie normală. La palpare, parotidele au o consistenţă elastică, fiind uşor sensibile. Secreţia salivară este redusă, orificiul canalului Stenon e inflamat, proeminent, de culoare roşie cu puncte echimotice. Febra se menţine ridicată pe o perioadă de câteva zile. Parotidita cedează în decurs de 7-10 zile. Uneori, poate apărea inflamaţia glandelor salivare submaxilare sau sublinguale. Complicaţiile sunt grave: meningită, pancreatită, ooforită (inflamaţia ovarelor la femei, stop-depression-meds.com afectată fertilitatea) şi orhită (inflamaţia dureroasă a testiculelor).
Orhita urliană apare de obicei după pubertate, putând fi uni sau bilaterală. La câteva zile de la debutul parotiditei, febra atinge valori de 400 C, în timp ce bolnavul acuză cefalee, greaţă, vărsături şi stare de agitaţie. La examenul obiectiv, testicolul este tumefiat, roşu. Orhita regresează în decurs de 10 zile, în jumătate din cazuri fără consecinţe. La unele persoane, dacă orhita e bilaterală, poate fi urmată de consecinţe nedorite: azospermie şi sterilitate.
Pancreatita urliană se manifestă ca o formă clinică frustă. Bolnavii prezintă dureri în mezogastru şi etajul abdominal superior, inapetenţă şi vărsături. Pancreasul endocrin e afectat pasager, prin scăderea toleranţei la glucoză.
Meningita urliană paote apărea atât ca formă primară dar şi secundară (în urma suprainfecţiei bacteriene). Este cea mai frecventă formă a infecţiei urliene, după parotidită. Apare la o săptămână după inflamaţia parotidei, dar poate fi şi prima manifestare a infecţiei virale.
Encefalita urliană este o formă rar întâlnită şi se manifestă cu convulsii, delir, comă. Evoluţia este de obicei favorabilă, dar în unele cazuri pot apărea sechele postencefalitice.
DIAGNOSTIC
Diagnosticul se face prin corelarea manifestărilor clinice cu diagnosticul de laborator. În cazurile necomplicate, testele paraclinice nespecifice arată leucopenie (scăderea numărului globulelor albe) şi neutropenie (scăderea numărului neutrofilelor) moderate. Produsele patologice recoltate sunt: salivă, urină, LCR, sânge. Se cultivă pe culturi celulare sau se incoluează la oul de găină embrionat.
TRATAMENT
Profilaxia oreionului se face cu un vaccin viu atenuat care se administrează de obicei simultan cu vaccinul rujeolos şi rubeolos.
Tratamentul infecţiei este nespecific: antialgice, antipiretice, antiinflamatorii. Va fi preferat paracetamolul, deoarece aspirina este implicată în apariţia sindromului Reye (afectare hepatică gravă). Igiena cavităţii se va face în mod normal, fiind benefică pentru evoluţia bolii. Bolnavii cu oreion sunt izolaţi la domiciliu pentru o perioadă de 2 săptămâni. Vor fi sfătuiţi să evite consumul de sucuri de fructe sau de mâncăruri acide care stimulează secreţia salivară, aceasta putând fi dureroasă.
Imunitatea câştigată în urma infecţiei este pentru toată viaţa, iar în urma vaccinării pentru o perioadă de 10 ani.