Aplicabilitatea rezultatelor unui studiu în practica clinică trebuie să ţină neaparat cont de ierarhia tipurilor de studiu: la baza piramidei studiilor se află studiile descriptive – serii de cazuri şi studii transversale, la mijloc sunt studiile analitice observaţionale – studiile de cohortă şi studiile caz-martor, iar la vârf se află studiile analitice experimentale (intervenţionale) – studiile clinice randomizate (RCT). Studiile secundare (metaanalize, review-uri sistematice) sunt superioare studiilor primare (studiu de cohortă, caz-martor sau RCT).
În elaborarea unor recomandări clinice sau a unor ghiduri terapeutice, se folosesc nivelele de evidenţă (levels of evidence) şi gradele de recomandare (grades of recommendations).
Gradele de recomandare:
- gradul A: există dovezi şi/sau consens general că procedura/tratamentul este benefic, util şi eficient.
- gradul B: există dovezi controversate şi/sau opinii divergente care înclină în favoarea procedurii/tratamentului.
- gradul C: există dovezi controversate şi/sau opinii divergente care înclină în defavoarea procedurii/tratamentului.
- gradul D: nu există nicio dovadă că procedura/tratamentul ar fi benefic sau există dovezi că procedura/tratamentul este dăunător.
Nivelele de evidenţă:
- nivel de evidenţă 1: dovezi obţinute prin RCT, metaanalize sau studiu tip „tot sau nimic” (înaintea existenţei procedurii/tratamentului mureau toţi pacienţii şi acum unii dintre ei supravieţuiesc sau înainte unii pacienţi mureau şi acum supravieţuiesc toţi).
- nivel de evidenţă 2: dovezi obţinute prin studii de cohortă, sinteză sistematică a unor studii de cohortă sau RCT de calitate slabă
- nivel de evidenţă 3: studiu caz-martor, sinteză sistematică a unor studii caz-martor
- nivel de evidenţă 4: dovezi obţinute prin serii de cazuri sau studii de cohortă/caz-martor de calitate slabă
- nivel de evidenţă 5: opinia expertului, observaţii clinice sau dovezi oferite de cercetarea preclinică
