Chistul hidatic

Ciclul biologic al parazitului

Stadiul adult, adica viermele se localizeaza la nivelul intestinului subtire al câinelui sau al altor carnivore (vulpe, pisica), unde se gaseste în numar foarte mare ajungând uneori pâna la câteva mii. Aceste animale reprezinta gazda definitiva a parazitului. Ouale sunt eliminate prin fecale, ajung în mediu, contaminând hrana ierbivorelor. Omul intervine accidental, infectându-se pe cale digestiva prin alimente contaminate sau mâini nespalate. Cele mai afectate persoane sunt cele care coabiteaza cu animalele infectate (câini, pisici). Embrionul din ouale ajunse în intestinul subtire eclozeaza si penetreaza peretele. Pe cale circulatorie, sangvina sau limfatica migreaza si se localizeaza cel mai frecvent în ficat, dar si în plamân, SNC, splina, rinichi etc. De cele mai multe ori infectia primara consta în existenta unui singur chist, dar în unele cazuri apar chisturi multiple în acelasi organ sau în organe diferite. Chistul hidatic contine mii de larve.

Structura chistului hidatic

Marimea unui chist hidatic variaza în functie de vârsta acestuia: de la un bob de orez pâna la dimensiuni mai mari decât o minge de tenis. Chistul are un perete alcatuit din 2 straturi: stratul exterior are o culoare alba-sidefie, fiind semipermeabil, iar stratul interior este gros fiind numit si strat germinativ deoarece contine celule ce se înmultesc si dau nastere veziculelor-fiice. Veziculele fiice sunt asemanatoare cu veziculele primare, fiind formate la rândul lor dintr-un perete cu 2 straturi. Veziculele contin un lichid limpede "ca apa de stânca", numit lichid hidatic, cu miros salciu. Veziculele fiice de mici dimensiuni formeaza "nisipul hidatic". La exterior, chistul hidatic este învelit de o adventice, structura conjunctiva, fibroasa, vascularizata, reprezentând reactia de aparare a gazdei. Ruperea accidentala a chistului va duce hidatioza secundara, pentru ca larvele însamânteaza alte teritorii cu formarea unor noi chisturi hidatice. Hidatioza secundara apare si în cazul în care veziculele stratului germinativ înmuguresc spre exterior.

SIMPTOME

Manifestarile chistului hidatic apar de obicei dupa câtiva ani de la infectie, în functie de localizarea si dimensiunile chistului. În timp apar leziuni sau disfunctii de organ datorate presiunii determinate de cresterea dimensiunilor chistului. Evolutia este complicata în cazul ruperii chistului si extravazarea lichidului hidatic care e foarte toxic si alergic. Poate aparea socul anafilactic, urmat de decesul pacientului.

Localizarea cea mai frecventa a chistului hidatic este cea hepatica. Pot aparea: marirea de volum a ficatului, icter, dureri în epigastru, greata, voma. Chistul hidatic pulmonar determina tulburari respiratorii: tuse seaca, dispnee, dureri în zona toracica. Ruperea chistului pulmonar poate determina eliminarea lichidului hidatic si chiar a veziculelor hidatice prin vomica. Rar, în acest fel apar vindecari spontane, dar de cele mai multe ori are loc o diseminare a infectiei sau dezvoltarea unor abcese datorate suprainfectiei bacteriene. Chisturile hidatice cu localizare cerebrala duc la cresterea presiunii intracraniene si la manifestari epileptice. Chsturile hidatice renale genereaza durere lombara si hematurie. În cazul ruperii chistului, lichidul hidatic poate fi eliminat prin urina.

DIAGNOSTIC

Metodele imagistice sunt cele mai sigure în ceea ce priveste diagnosticarea hidatiozei: radiografia, CT, ecografia si RMN. Uneori va fi necesar diagnosticul diferential cu abcese, chisturi, tumori. Acesta se va face cu ajutorul determinarii anticorpilor. Determinarea anticorpilor nu este sigura, titrul anticorpilor variaza în functie de localizarea si vechimea chistului. Se poate practica intradermoreactia Casoni ce consta în injectarea intradermica de anigen hidatic. Este pozitiva daca apare în decurs de 1-2 zile o papula/macula rosie cu edem în jur. Eozinofilia provocata, la câteva zile dupa reactia Casoni arata o crestere de câteva procente în chistul hidatic. Chistul hidatic hepatic poate fi diagnosticat cu ajutorul reactiei Weinberg.

TRATAMENT

Tratamentul recomandat este cel chirurgical. Terapia strict medicamentoasa se face doar în cazul chisturilor de mici dimensiuni. Se recomanda administrarea de albendazol sau mebendazol.

Dupa diagnosticarea chistului hidatic, înaintea tratamentului chirurgical se începe terapia medicamentoasa cu mebendazol sau albendazol, ce se continua si dupa interventia chirugicala, în scopul prevenirii recurentelor. Tratamentul chirurgical consta în suprimarea parazitului si tratarea leziunilor de vecinatate. În chistul hidatic necomplicat se practica evacuarea lichidului hidatic, evacuarea membranei hidatice si tratamentul lojei chistice restante. Înainte de evacuarea lichidului hidatic, acesta poate fi inactivat prin injectarea de ser fiziologic. În cazul chistului complicat, supurat se asociaza lavajul cavitatii chistice cu antibioterapie.