FORME PARTICULARE DE PERICARDITĂ

PERICARDITA TUBERCULOASĂ
Este o forma severa de pericardita, întâlnita mai frecvent la copii si adulti tineri. Diseminarea bacilului Koch se face de la leziuni de vecinatate, de la adenopatii mediastinale sau pe cale hematogena, de la un afect primar.
Evolutia este insidioasa, iar simptomatologia este dominata de semnele de impregnare bacilara: subfebrilitate, slabiciune musculara, astenie, transpiratii nocturne, scadere ponderala. Pe lânga acestea, progresiv se instaleaza si un tablou clasic de pericardita fibrino-exsudativa. Orientarea diagnosticului catre etiologia bacilara se face pe baza antecedentelor de TBC sau leziunilor active în alte organe, IDR pozitiv, proces biologic inflamator (fibrinogen, proteina C reactiva si VSH crescute, leucocitoza cu limfocitoza). Examenul lichidului pericardic (care poate fi purulent sau hemoragic) releva o concentratie scazuta de glucoza si LDH. Culturile din lichid pe mediu Lowenstein confirma prezenta bacilul Koch. Daca toate aceste investigatii sunt negative, biopsia pericardica precizeaza diagnosticul de certitudine. Tratamentul este de lunga durata, între 6-12 luni, si consta în administrarea asociata a 3 antituberculoase (izoniazida, rifampicina, pirazinamida, streptomicina, etambutol). Totodata, se vor administra si antiinflamatorii nesteroidiene sau steroidiene.  

PERICARDITA PURULENTĂ
Infectia pericardica cu piogeni apare de obicei la persoanele imunodeprimate sau tarate. Contaminarea pericardului se face fie prin extensie de la o leziune de vecinatate (infectii pleuropulmonare - pleurezie, abces pulmonar, bronhopneumonie, abces mediastinal, supuratii subdiafragmatice), fie pe cale hematogena. Germenii cei mai frecvent implicati sunt stafilococi, streptococi, pneumococ, meningococ sau E. Coli. Pericardita purulenta este adesea lichidiana sau constrictiva, iar vindecarea se face cu sechele. Clinic, pacientii prezinta febra, frisoane, transpiratii si insuficienta cardiaca. Electrocardiograma evidentiaza modificari sugestive pentru miocardita: alungire segment PR, aritmii, modificarea fazei terminale. Lichidul pericaridic este purulent, iar examenul bacteriologic si culturile identifica prezenta germenilor. Tratamentul se face cu antibiotice cu spectru larg, apoi conform rezultatelor antibiogramei. Este mult mai eficienta instilarea antibioticelor direct în cavitatea pericardica. 
 
PERICARDITA UREMICĂ
Apare la pacientii cu insuficienta renala cronica, în stadiul uremic, dar si la cei cu nefropatii acute care asociaza insuficienta renala. Pericardita uremica este cel mai frecvent lichidiana, iar lichidul se reface rapid. Tratamentul este cel al cauzei - insuficienta renala - dializa peritoneala si hemodializa. Daca apare tamponada cardiaca, se va practica pericardiocenteza evacuatorie sau pericardiotomia minima cu drenaj. 

PERICARDITA NEOPLAZICĂ
Extensia neoplazica la pericard poate aparea de la cancere de vecinatate, de la adenopatii neoplazice de vecinatate sau prin metastazare la distanta a unor cancere cu alte localizari (cancer bronhopulmonar, cancer mamar, limfoame). Pericardita neoplazica este de obicei lichidiana si evolueaza rapid catre tamponada pericardica. Tratamentul consta în administrarea pe cale sistemica si prin instilare intrapericardica de citostatice. Este necesara si efectuarea periodica de pericardiocenteze evacuatorii.

PERICARDITA REUMATISMALĂ
Este adesea asociata cu endocardita si/sau miocardita reumatismala. Diagnosticul este orientat pe baza cresterii titrului ASLO, a fibrinogenului si a alfa-globulinelor, alaturi de modificari EKG specifice reumatismului articular acut (RAA) - BAV gradul I. Tratamentul se suprapune peste cel al RAA - corticoterapie. 

PERICARDITA VIRALĂ
Este o pericardita fibrinoasa cu evolutie buna, rareori asociind si acumularea de lichid intrapericardic. Constrictia sau tamponada sunt exceptionale. Apare frecvent în cadrul unei pneumopatii virale si este precedata de prodrom viral (subfebra, astenie, mialgii, tuse seaca, coriza), care estompeaza tabloul de pericardita. Se recomanda administrarea de antiinflamatorii nesteroidiene (si steroidiene în caz de pericardita lichidiana), antipiretice si antibiotice (daca se suspicioneaza suprainfectarea bacteriana).   

PERICARDITA POST-INFARCT MIOCARDIC
La un pacient cu simptomatologie de infarct miocardic, singurul element diagnostic care orienteaza medicul spre pericardita este frecatura pericardica. În cazul sindromului Dressler, pericardita apare la aproximativ 3 saptamâni de la infarct si se manifesta cu durere precordiala de tip pleuropulmonar, febra si frecatura pericardica.


statistici
căutare personalizată
myMED.ro        portalul tău de sănătate