Dezechilibrele electrolitice

Electroli?ii sunt reprezenta?i de s?ruri electroconductoare, here aflate în ?esuturile ?i fluidele din organism, try inclusiv în sânge. Electroli?ii din organism sunt reprezenta?i de clor, calciu, magneziu, sodiu ?i potasiu.

Sodiul (natriul) este concentrat în lichidul extracelular fiind principalul cation extracelular, iar potasiul este concentrat intracelular, fiind princpialul cation intracelular. Echilibrul acestor ioni de o parte şi alta a membranei celulare este esenţial în contracţia musculară, funcţiile cardiacă şi nervoasă, absorbţia şi excreţia lichidelor. Rinichii intervin în reglarea absorbţiei şi excreţiei lichidelor şi menţin un interval îngust de fluctuaţie a valorilor electroliţilor. În funcţie de nevoile organismului, sodiul şi potasiul sunt filtraţi şi excretaţi prin urină şi fecale. Scăderea sau creşterea valorilor acestor ioni, produse datorită dietei incorecte, deshidratării, medicaţiei şi anumitor afecţiuni, produc dezechilibre electrolitice. Hiponatremia reprezintă cel mai frecvent dezechilibru electrolitic. Se asociază cu boli renale cum sunt sindromul nefrotic sau insuficienţa renală acută. Persoanele cu funcţia renală integră sunt de asemenea expuse dezechilibrelor electrolitice, iar tulburările de alimentaţie (anorexia şi bulimia) cresc riscul apariţiei acesteor dezechilibre. Vârstele extreme (copii şi vârstnici) sunt mai predispuse la dezvoltarea dezechilibrelor electrolitice.

Hiponatremia

În organism, sodiu intervine în menţinerea presiunii osmotice, echilibrului acido-bazic şi în transmiterea impulsurilor nervoase. Valorile serice şi urinare normale ale sodiului variază între 135 şi 145 mEq/l.

Cauze

Hiponatremia apare în retenţii lichidiene şi insuficienţă renală care se asociază cu scăderea cantităţii de sodiu plasmatice. Pseudohiponatremia apare în hiperhidatare (polidipsie) şi la persoanele cu hipoglicemie. Polidipsia psihogenă reprezintă ingestia compulsivă de apă pe parcursul zilei, cu depăşirea cantităţii zilnice recomandate. Hiponatremia hipovolemică (volum sangvin scăzut datorită pierderilor lichidiene) apare la persoanele deshidratate la care rehidratarea s-a efectuat brusc, la pacienţii sub tratament cu diuretice tiazidice, după diaree sau vărsături severe. Hiponatremia hipervolemică (volum sangvin crescut datorită retenţiei lichidiene) apare în ciroză, boli cardiace sau sindrom nefrotic. Edemele însoţesc aproape întotdeauna retenţiile lichidiene. Hiponatremia euvolemică apare în hipotiroidism, afecţiuni ale glandelor suprarenale, afecţiuni care se asociază cu creşterea eliberării de hormon antidiuretic (ADH) cum sunt tuberculoza, pneumonia şi traumatismele craniene.

Manifestări

Simptomele asociate hiponatremiei sunt proporţionale cu severitatea şi gradul de apariţie a afecţiunii. Primele simptome care apar sunt oboseala, slăbiciunea, greaţa şi cefaleea. În cazuri severe pot apărea confuzie, convulsii, comă şi chiar deces.

Tratament

Scopul tratamentului constă în restabilirea echilibrului electrolitic. Deficitul sodic trebuie corectat lent deoarece modificările bruşte ale valorilor sodice plasmatice pot determina ratatinare neuronală şi mielinoză pontină centrală. Metodele de tratament includ: restricţie hidrică, administrare intravenoasă de soluţie salină cu sodiu 3% şi tablete de sare de sodiu. Conivaptan a fost aprobat de FDA pentru tratamentul hiponatremiei hiper- şi euvolemice la adulţii spitalizaţi. Conivaptan se administrează intravenos, iar valoarea natremiei trebuie atent monitorizată. Efectele adverse ale conivaptan includ reacţii la locul administrării, cefalee, sete şi hipokalemie (hipopotasemie).

Hipernatremia

Reprezintă creşterea valorii sodiului plasmatic peste limita maximă admisă, care apare în urma pierderilor lichidiene masive. Când lichidele pierdute nu sunt înlocuite, sodiul nu se mai excretă normal. Hipernatremia apare frecvent la persoanele vârstnice spitalizate, jumătate dintre acestea prezentând alte comorbidităţi, care combinate cu exces de sodiu şi pierderi severe de lichide, pot fi fatale.

Cauze

Cauzele hipernatremiei includ: diabet insipid (deficit de ADH sau SIADH), diaree, medicaţie diuretică, ingestie masivă de sare, vărsături abundente, eforturi fizice intense, arsuri severe, transpiraţie excesivă.

Manifestări

Se asociază cu aceleaşi simptome ca în cazul hiponatremiei, dar şi cu delir, iritabilitate şi contracţii musculare.

Tratament

Tratamentul hipernatremiei constă în repleţia lentă a pierderilor lichidiene, de obicei în decurs de 48 de ore, prin ingestia de apă sau administrarea de soluţii intravenoase. În cazul diabetului insipid, dezechilibrul se tratează printr-o ingestie adecvată de apă şi administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene sau hormoni sintetici (desmopresină) care ajută la retenţia hidrică şi scad volumul urinar.

Hipokalemia

Reprezintă scăderea valorilor serice ale potasiului sub limita inferioară a normalului. Valorile serice normale ale potasiului sunt cuprinse între 3,5 şi 5 mEq/l, iar valorile urinare variază în funcţie de regimul alimentar. Corticosuprarenala secretă aldosteron care influenţează excreţia sau conservarea renală a potasiului, în funcţie de nevoile organismului. În hipokalemie, corticosuprarenalele nu mai sintetizează aldosteron, iar rinichii conservă potasiul.

Cauze

Cea mai frecventă cauză a depleţiei de potasiu o reprezintă medicaţia diuretică. Alte cauze includ: diareea, dieta deficitară în potasiu, transpiraţia excesivă, deficitul de magneziu (se asociază cu pierderi lichidiene).

Manifestări

Simptomele deficitului de potasiu includ: aritmii cardiace, dureri musculare, disconfort, iritabilitate, slăbiciune, pareză şi paralizie.

Diagnostic

Diagnosticul hipokalemiei se face pe baza ionogramei şi analizelor de urină, dar şi pe baza electrocardiogramei.

Tratament

Restabilirea valorilor normale ale potasiului se face lent prin administrare de suplimente de potasiu, dietă adecvată şi administrare de soluţii intravenoase. Cea mai bună metodă de menţinere a unei potasemii adecvate este consumul de cartofi, banane, avocado, spanac şi portocale Pacienţii sub tratament diuretic trebuie să primească suplimente de potasiu.

Hiperkalemia

O valoare peste valoarea maximă admisă a potasiului seric este recunoscută ca hiperkalemie. Potasiul ajunge în sânge când celulele organismului sunt distruse şi se pierde polaritatea membranelor celulare.

Cauze

Afecţiunile ce asociază hiperpotasemie sunt: arsurile, chimioterapia, hemoliza (din infecţii, arsuri, boli hematologice genetice sau autoimune), rabdomioliza (distrugeri musculare asociate cu necroză tubulară acută), exerciţii fizice intense. Excreţia urinară a potasiului poate fi afectată în: insuficienţa renală acută sau cronică, insuficienţa corticosuprarenală (boala Addison), administrarea de substanţe medicamentoase care scad excreţia de potasiu (amilorid, ciclosporine, biseptol).

Manifestări

Hiperkalemia afectează muşciul cardiac şi produce modificări electrocardiografice, fibrilaţie ventriculară şi stop cardiac. Alte simptome ale hiperkalemiei includ: furincături la nivelul extremităţilor, slăbiciune şi amorţeli.

Tratament

Tratamentul hiperkalemiei uşoare constă în administrarea intravenoasă de diuretice şi calciu, care favorizează excreţia de potasiu. Pentru creşterea pătrunderii intracelulare a potasiului se poate administră insulină şi glucoză în asociere cu albuterol. Medicamentele care leagă potasiul, cum este Kayexalatul, forţează excreţia intestinală a potasiului, la schimb cu sodiu.

Hipocalcemia

Calciul este implicat în metabolismul osos, absorbţia de proteine, transmiterea impulsurilor nervoase, coagulare şi funcţia cardiacă. Calciul ionizat variază între 4,4 şi 5,1 mg/dl, iar calciul urinar între 100 şi 300 mg/24 de ore. Valorile normale ale calciului seric variază între 8,5 şi 10,2 mg/dl (2,2-2,6 mmol/l). Menţinerea valorilor normale ale calciului seric se datorează parathormonului.

Cauze

Hipocalcemia apare în: hipoparatiroidism (cel mai frecvent instalată după tiroidectomie), insuficienţă renlaă, boli hepatice (scade producţia de alumină), deficit de magneziu, malabsorbţie intestinală, osteomalacie, rahitism, pancreatită, deficit de vitamina D.

Manifestări

În cazul scăderii bruşte (în 24-48 de ore) a nivelului calciului apar contracţii musculare, crampe musculare dureroase, furnicături. Dacă scăderea valorilor calciului se produce într-o perioadă mai mare de timp, simptomele musculare se ameliorează dar apar alte complicaţii: cataractă, păr şi tegumente uscate, unghii friabile, ooseală cronică. La copii smalţul dentar nu se dezvoltă adecvat, apar deformări osoase şi tulburări de comportament.

Tratament

În afara respectării unei diete bogate în calciu (lapte, brânză etc), pentru restabilirea valorilor calcemiei este necesar un tratament medicamentos. Cel mai frecvent tratament constă în administrarea de vitamină D (calcitriol sau calcidiol). Aceste două forme de vitamină activată stimulează absorbţia intestinală a calciului şi acţionează şi la nivel osos şi renal în scopul creşterii calciului seric. Doza de vitamină D necesară variază în funcţie de severitatea hipocalcemiei, dozele zilnice variind între 0,5 şi 2 micrograme calcitriol. Nivelul calciului seric va trebui dozat periodic după începerea terapiei. Unele medicamente interferă cu tratamentul cu calciu sau vitamină D. Diureticele tiazidice, litiul şi corticosteroizii alterează răspunsul tisular la vitamină D.

Hipercalcemia

Cauze

Creşteri ale calciului în organism peste valoarea maximă admisă apar în: boala Addison (insuficienţă suprarenaliană), hipervitaminoză D, ingestie crescută de calciu (sindromul lapte-alcali), HIV/SIDA, hiperparatiroidism primar, infecţii granulomatoase (TBC), sarcoidoză, tumori osoase metastatice, mielom multiplu, hipertiroidism, feocromocitom, boala Paget, imobilizare prelungită, hipercalcemia hipocalciurică familială, tumori secretante de PTH-like (cancere pulmonare), tratamente cu litiu, tamoxifen sau diuretice tiazidice, intoxicaţie cu teofilină, hiperparatiroidism terţiar (post-transplant renal şi iniţierea hemodializei cronice).

Manifestări

Hipercalcemia uşoară este rareori simptomatică. Poliuria şi constipaţia sunt frecvente. În cazurile severe pot apărea insuficienţă renală şi comă, dar şi aritmii cardiace. Alte manifestări care fac parte din tabloul hipercalcemiei sunt: inapetenţa, greaţa, vărsăturile, setea, slăbiciunea musculară, spasmele musculare, apatia, depresia, iritabilitatea, pierderile de memorie, demenţa, depresia, stuporul, letargia, durerile osoase, fracturile patologice, scăderea în înălţime, durerile în flancuri (nefrolitiază calcică). Hipercalcemia ce asociază nefrolitiază, dureri articulare, boală ulceroasă este cel mai probabil cauzată de hiperparatiroidism. Hipercalcemia de lungă durată poate produce keratopatie în bandă. Prezenţa unei neoplazii poate fi sugerată de modificările pulmonare sau cutanate, limfadenopatie, hepato sau splenomegalie. Diagnosticul hipercalcemiei se face pe baza ionogramei şi electrocardiogramei. Complicaţiile hipercalcemiei includ: ulcerul peptic, pancreatita, hipertensiunea arterială, litiaza urinară, nefrocalcinoza, osteoporoza.

Tratament

Când este posibil, tratamentul hipercalcemiei trebuie să se adreseze cauzei. Administrarea intravenoasă de soluţie salină asociată cu furosemid este adeseori eficientă. În hipercalcemia secundară proceselor neoplazice, pentru scăderea valorilor calciului seric poate fi necesară administrarea de bifosfonaţi (pamidronat, etidronat). Dacă hipercalcemia este responsivă la steroizi, trebuie luată în calcul administrarea asociată de calcitonină şi glucocorticoizi. Vitamina D este sintetizată la nivel tegumentar, ca urmare a expunerii la soare, dar poate fi adusă în organism şi din surse alimentare cum sunt: gălbenuşul de ou, peştele, produse lactate fortificate cu vitamină D. În majoritatea cazurilor de hiperparatiroidism primar este necesară intervenţia chirurgicală pentru îndepărtarea glandelor paratiroide.

Add comment


Security code
Refresh

Ultimele comentarii