Dispneea cardiacă este o dispnee de tip inspirator cu polipnee și poate avea o severitate variabilă, de la dispnee de efort la dispnee de repaus, ortopnee sau dispnee paroxistică nocturnă.

Formele extreme ale dispneei cardiace sunt edemul pulmonar acut și astmul cardiac.

Dispneea de origine cardiacă este clasic considerată a fi expresia congestiei venoase pulmonare, urmare a creșterii presiunii de umplere ventriculare stângi.

În apariția dispneei cardiace pot însă contribui și alte mecanisme, cum sunt disfuncția diastolică de tip restrictiv care apare în clinostatism (și care se ameliorează la ortostatism, motiv pentru care decubitul dorsal este prost tolerat), constricția sau tamponada pericardică, revărsatul pleural, precum și cardiomegalia – o constatare radiologică frecventă în patologia cardiovasculară, care duce pur și simplu la comprimarea plămânului în cutia toracică (care este un spațiu închis puțin extensibil). Acest efect mecanic de reducere a funcției ventilatorii poate fi adesea mult mai important decât efectul hemodinamic asupra circulației capilare pulmonare.

Foto: cardiophile.org