Configuratie interna
Parenchimul testiculului.
Este format din 250-400 de lobuli cu forma piramidala, cu vârful spre mediastin si baza spre suprafata testiculului. Fiecare lobul prezinta tubii seminiferi contorti si un ansamblu de trei tipuri celulare: spermatogoniile, celulele de sustinere si celulele cu rol endocrin.
Tubii seminiferi contorti, în numar de 1-3 pentru fiecare lobul, sunt conducte sinuoase, la nivelul carora se desfasoara spermatogeneza. La vârful lobulului se anastomozeaza înte ei dând nastere unui singur tub seminifer drept. Acesti la rândul lor se anastomozeaza între ei, în mediastinul testiculului, formând reteaua testiculara Haller. Din ea se desprind ductele deferente.
Între tubii seminiferi contorti se dispune tesutul conjunctiv interstitial, slab dezvoltat si în care se gasesc celulele interstitiale Leydig. Aceste celule au rolul de a sintetiza si de a secreta hormoni androgeni, iar proportia lor, în raport cu alte componente intertubulare, variaza cu vârsta si cu unele boli.
Caile spermatice intratesticulare.
Îsi au originea la nivelul tubilor seminali drepti, care, dupa ce parasesc lobulii, se anastomeaza în mediastinul testicular si formeaza reteaua Haller. Aceasta din urma stabileste legaturi cu epididimul prin intermediul canalelor eferente, canale considerate prima componenta a cailor spermatice extratesticulare.
Vacularizatie. Testicolul si epididimul este irigat de a.testiculara, ramura din aorta abdominala, si de a.deferentiala, ramura din artera iliaca interna.
Venele formeaza plexul pampiniform, din care rezulta vena testiculara. Vena testiculara stânga se varsa se deschide în vena renala homosaterala, în timp ce vena testiculara dreapta este treibutara venei cave inferioare.
Limfatice. Limfa dreneaza în ganglionii juxtacavi, pe partea dreapta, iar pe partea stânga în limfonodulii latero-aortici.
Inervatie. Asigurata de plexul testicular, provenit din cel aortic, si de plexul deferential, cu originea în plexul hipogastric.
EMBRIOLOGIE
În saptamâna a cincea are loc diferentierea crestei genitale. În saptamâna a sasea gonadele si tuberculul genital sunt prezente, iar în saptamâna a saptea are loc un eveniment definitoriu în ceea ce priveste diferentierea sexuala. Astfel, embrionii care contin cromozomul Y, au o gena specifica numita SRY. Aceasta gena este responsabila de etapele pe care le parcurge testiculul în dezvoltarea lui. În saptamîna a zecea canalul genital de sex opus degenereaza, iar în saptamâna a 16-a are loc un proces de descensus testis concomitent cu procesul de ascensus renis.
HISTOLOGIE
Tubii seminiferi sunt formati dintr-o lamina bazala groasa, celule mioide si un epiteliu seminifer complex alcatuit din celule spermatogenice si celule Sertoli. Celulele spermatogenice sunt: spermatogoniile (sunt de doua tipuri: tip A si tip B); spermatocitele primare (sunt cele mai mari si numeroase celule si au nuclei cu cromozomi în diferite stadii de condensare); spermatocitele secundare (rar vizibile deoarece intra rapid în a doua meioza); spematidele (pozitie juxtaluminala) si spermatozoizii în diferite stadii de maturare. Celulele Sertoli au o forma neregulata, piramidala, cu baza pe lamina bazala si se extind pâna în lumenul tubilor seminiferi. Au nucleu mare, ovoidal si eucromatic, citoplasma acidofila, iar limitele celulare sunt greu observabile. Participa la formarea barierei sânge-testicul.
Celulele Leydig sunt situate în tesutul interstitial dintre tubi si sunt dispuse în cuiburi de dimensiuni diferite. Au o forma poligonala, citoplasma intens acidofila, vacuolata, iar nucleul este mare, rotund si excentric.
FIZIOLOGIE
Testiculul îndeplineste doua functii majore:
> spermatogeneza sau formarea celulelor sexuale (spermii), ce se desfasoara la nivelul tubilor seminiferi contorti;
> functia endocrina, prin care celulele interstitiale Leydig ale parenchimului testicular secreta hormonii androgeni (testosteronul), responsabili de maturizarea organelor sexuale, dar si de stimularea evolutiei caracterelor sexuale secundare masculine.
Spermatogeneza.
Spermatogeneza se desfasoara la nivelul tubilor seminiferi pe parcursul vietii sexuale active, fiind rezultatul stimularii hormonale de catre glanda pituitara. Începe de la vârsta de 13 ani si continua tot restul vietii, dar procesul scade, remarcabil, la vârstele înaintate.
În prima etapa a spermatogenezei, spermatogoniile migreaza de-alungul celulelor Sertoli pâna în lumenul tubilor seminiferi. Aici, spermatogoniile în dezvoltare, sunt înconjurate de catre o anvelopa citoplasmatica care se ‚revarsa' din celulele Sertoli.
Meioza. Spermatogoniile ajunse printre celulele Sertoli, treptat, se modifica, devin mai largi si formeaza asa numitele spermatocite primare. Acestea din urma trec prin diviziuni meiotice pentru a da nastere spermatocitelor secundare. Peste alte câteva zile, spermatocitele secundare, la rândul lor, se divid si astfel se formeaza spermatidele. Spermatidele se modifica si devin spermatozoizi.
Pe parcursul acestor etape, cei 46 de cromozomi ai spermatocitului se împart, astfel încât: 23 de cromozomi merg la un spermatid si restul la un al doilea spermatid. În aceasta diviziune sunt implicate si genele cromozomiale, ceea ce înseamna ca doar o jumatate din caracteristicele genetice a unui eventual fetus, provin de la tata, restul sunt derivate din oocitul mamei.Întreaga perioada a spermatogenezei, în care din spermatogonie se formeaza spermatozoidul, dureaza aproximativ 74 de zile.
Formarea spermei.
În momentul în care se formeaza spermatidele, ele înca mai au caracteristicele uzuale ale unei celule epiteloide, dar în putin timp acestea se diferentieza si devin spermatozoizi. Fiecare spermatozoid este format dintr-un cap si o coada.
Capul contine nucleul condensat al celulei si putina citoplasma, toate delimitate de o membrana. La exterior, în 2/3 anterioare ale capului se gaseste acrosomul care este format, preponderent, din aparatul Golgi. Are în compozitia lui enzime similare celor din lizozomii unor celule obisnuite, dintre care hialuronidaza (poate digera filamente de proteoglicani) si enzime proteolitice (pot digera proteine). Aceste enzime joaca un rol important în procesul de patrundere a spermatozoidului în ovul.
Coada spermiei, numita si flagellum, are trei componente majore: un schelet central format din 11 microtubuli numite axoneme, o membrana celulara subtire care acopera axonemele si o multime de mitocondrii care înconjoara axonemele în portiunea proximala a cozii. Alunecarea longitudinala a microtubulilor care formeaza axonemema, este responsabila de miscarea cozii. Aceasta miscare face posibila deplasarea spermatozoizilor prin tractul genital feminin.
Un rol importan în spermatogeneza, îl joaca hormonii, astfel: testosteronul, secretat de celulele Leydig, are rol în cresterea si diviziunea celulelor germinale testiculare; hormonul luteinizant secretat de glanda pituitara anterioara, stimuleaza celulele Leydig sa sintetizeze tostesteron; estrogenii; hormonul de crestere care promoveaza diviziunea precoce a spermatogoniilor, în lipsa acestui hormon, spermatogeneza este dificitara sau chiar absenta, cauzând infertilitate.
Metode de investigatie
> Spermograma (analiza spermei);
> Teste pentru LH;
> Cariotipul pentru a depista eventualele anomalii genetice;
> Biopsia testiculara investigheaza functia testiculelor.
TESTICULUL
Este organul genital masculin, care asigura formarea spermiei sau gametului masculin, iar prin functia sa endocrina este asigurata sinteza de testosteron, hormon care imprima caracterele sexuale masculine.
Ajunge în scrot prin procesul numit descensus testis, care are loc în luna a 3-a de viata intrauterina, concomitent cu ascensus renis. Anomalii legate de acest proces duc la ectopia testiculara, cu potential cancerigen. La coborârea în scrot, testiculul strabate toate straturile peretelui abdominal anterior, fapt ce explica structura capsulei testiculare. Dupa ce testiculul a ajuns în scrot, canalul peritoneo-vaginal se oblitereaza si formeaza ligamentul peritoneo-vaginal Cloquet.
În mod normal, testiculul stâng este mai lung decât cel drept. În scrot, extremitate inferioara a testiculului este fixata prin ligamentul scrotal, totusi prezinta o mobilitate partiala fata de acesta. Temperatura de la acest nivel este mai mica decât cea din cavitatea abdominala, conditie necesara pentru a se asigura fertilitatea maculina.
Extremitatea laterala a marginii posterioare are raport cu epididimul. Doar capul si coada acestuia adera de testicul,corpul fiind separat printr-o prelungire a vaginalei, care formeaza recesul inter-epedidimo-testicular. Extremitatea mediala este locul pe unde componentele funiculului spermatic patrund în testicul, de unde si denumirea de margine hilara. În treimea ei superioara se gaseste mediastinul testicular sau hilul testiculului.
Configuratie externă
Învelisul testiculului este format din trei tunici.
Tunica vaginala.
Formata la rândul ei din doua foite: viscerala si parietala. Între ele se delimiteaza o cavitatea virtuala, numita cavitate vaginala, care contine o lama fina de lichid. În momentul în care aceasta cavitate devine reala, fie prin acumulare de lichid fie de sânge se formeaza hidrocelul respectiv hematocelul.
Tunica albuginee.
Tunica inextensibila, de culoare alb-albastruie, învelste atât testiculul cât si epididimul. În treimea superioara a marginii posterioare, se prelungeste sub forma unui sept gros, numit corpul Highmore sau mediastinul testicular. Asigura transportul pasiv al spermiilor catre epididim datorita presiunii intratesticulare, pesiune asigurata de compozitia structurala a acestei tunici.
Tunica vasculara.
Tapeteza suprafata interna a albugineei si contine un bogat plex vascular. Împreuna cu foita viscerala a tunicii vaginale si albugineea, formeaza capsula testiculara.
statistici
căutare personalizată
> myMED > Breviar medical > Aparatul genital masculin
