PUNCTIA LOMBARĂ
Informatia oferita de examinarea lichidului cefalo-rahidian (LCR) este cruciala pentru diagnosticarea anumitor boli neurologice, in special cele inflamatorii sau infectioase, hemoragia subarahnoida si boli ce modifica presiunea intracraniana. Aumite combinatii ale rezultatului examinarii LCR indica anumite boli.
- INDICATIILE PUNCTIEI LOMBARE
1. Pentru a masura presiunea si a obtine LCR pentru examinarea chimica, citologica si bacteriologica.
2. In scop terapeutic pentru administrarea anestezicelor spinale si ocazional antibiotice sau citostatice, sau pentru a reduce presiunea LCR-ului.
3. Pentru a injecta o substanta radioopaca in cazul mielografiei sau o substanta radioactiva in cazul cisternografiei radionuclidica.
Punctia lombara (PL) este o procedura riscanta daca presiunea LCRului este foarte ridicata (evidentiata prin cefaleea si edemul papilar), pentru ca mareste posibilitatea unei hernieri cerebrale sau transtentoriale care sunt fatale. Riscul este mai mare cand edemul papilar este cauzat de o masa intracraniana, dar este mult mai redus in cazul hemoragiei subarahnoidiene sau pseudotumor cerebri (hipertensiunea intracraniana idiopatica), in cazul carora PL repetata este folosita ca metoda terapeutica. Pacientii cu meningita purulenta au un risc mic de herniere, dar care este depasit cu mult de nevoia unui diagnostic definitiv si inceperea tratamentului adecvat cat mai devreme posibil.
Cu aceasta ultima exceptie PL trebuie sa fie precedata de Tomografia Computerizata sau IRM oricand se suspecteaza o crestere a presiunii intracraniene. Daca metodele imagistice evidentiaza o masa ce impinge tesutul nervos catre deschiderea tentoriala sau in foramen magnum (prezenta masei fara alte complicatii nu ) si daca examinarea LCR este esentiala in diagnostic, PL poate fi efectuata cu precautie. Se va folosi un ac atraumatic (nr 22 sau 24) si daca presiunea este foarte mare - peste 400 mmH20 (29m5 mm Hg) - se recolteaza LCR necesar examinarii si apoi se administreaza manitol (sau uree) si se urmareste scaderea presiunii pe manometru. Pentru a reduce presiunea intracraniana in continuare se administreaza dexametazona sau alt corticosteroid, initial 10 mg intravenos apoi 4 pana la 6 mg la 6 ore.
In afara de riscul unei hernieri, cea mai frecventa complicatie este cefaleea ce apare la o treime dintre pacienti. Se presupune ca din cauza reducerii presiunii LCR si din cauza pozitiei fetale, iar folosirea unui ac atraumatic scade rata aparitiei acestei complicatii, pe cand administrarea de fluide oral dupa PL nu aduce prea multe beneficii, conform studiilor, desi se practica des. Cefaleea severa se poate asocia cu voma si redoarea cefei si foarte rar poate aparea paralizia nervilor cranieni bilateral sau unilateral. Sangerarea in spatiul meningeal poate sa apara la pacientii sub tratament cu anticoagulante sau care au o boala de coagulare a sangelui. Meningita purulenta poate aparea in cazul efectuarii PL in conditii de sterilitate redusa.
PL se face in conditii sterile. Se injecteaza anestezic local sub piele. Pacientul este asezat pe o parte, preferabil pe partea stanga, cu genunchii si soldul flexati, cu capul cat mai apropiat de genunchi (cu cat pozitia fetala este mai stransa cu atat se intra mai usor in spatiul subarahnoidian). Punctia se face cel mai usor in spatiul intervertebral L3-L4, ce corespunde cu planul axial al crestelor iliace. La copii, a caror maduva ajunge pana la nivelul L3-L4 se va folosi alt spatiu mai jos. Se recomanda folosirea unui ac cat mai mic posibil. Dupa ce acul trece de dura mater se poate simti o slabire a rezistentei apoi dupa trecerea membranei arahnoide deloc. In acest moment se scoate incet trocarul pentru a preveni absorbtia unei radacini nervoase in lumen si cauzarea de durere radiculara. Durerea sciatica in timpul procedurii indica faptul ca acul este situat prea lateral. Daca curgerea lichidului incetineste, capul pacientului poate fi ridicat incet, sau se poate folosi o seringa. In cazul in care lichidul nu curge deloc cauza este cel mai frecvent pozitionarea incorecta a acului decat obliterarea spatiului subarahnoid de catre o leziune compresiva a cauda equina sau arahnoidita adeziva cronica.