BILIRUBINA TOTALĂ
Bilirubina este un pigment rezultat din metabolismul hemoproteinelor (mioglobina, citocromii si hemoglobina).
Principala sursa de bilirubina(85%) o reprezinta hemoglobina eliberata din hematiile îmbatrânite (au durata de viata de 120 de zile) si captate de macrofage. Hemoglobina este scindata în hem si globina; hemul este catabolizat la biliverdina sub actiunea hemoxigenazei, iar aceasta este transformata în continuare, sub actiunea biliverdinreductazei, în bilirubina indirecta (neconjugata). Bilirubina indirecta patrunsa în plasma se leaga reversibil de albumina care o transporta pâna la ficat; aici este captata de hepatocite si conjugata cu radicali glucuronid (proces catalizat de bilirubin-glucuroniltransferaza). Bilirubina conjugata (directa) este revarsata cu bila în intestinul subtire unde va fi convertita în urobilinogen. O parte din urobilinogen (20%) se reabsoarbe la nivelul mucoasei colonului, patrunzând în circulatia portala si ajungând la ficat de unde este ori excretata în bila, ori scapa în vena suprahepatica si este eliminata prin urina. Cea mai mare cantitate de urobilinogen este eliminata prin fecale si transformata prin oxidare în stercobilina ce imprima culoarea bruna a scaunelor.
În mod normal, se produc aproximativ 250-350 mg de bilirubina pe zi, iar 75-80% din bilirubina serica este sub forma neconjugata.
La valori ale bilirubinei totale de peste 2.5 mg/dl, apare icterul cu colorarea în galben a tegumentelor si mucoaselor. În functie de care fractiune a bilirubinei este crescuta, se poate stabili etiologia sindromului icteric.
Sangvin (se recolteaza într-o eprubeta 5-7 ml sânge venos).
Nou-nascuti: 1-12 mg/dl sau 17.1-205 mol/l
Adulti/vârstnici/copii: 0.3 - 1.0 mg/dl sau 5.1 - 17 µmol/l
Pot modifica rezultatele testului: anorexia si postul alimentar prelungit (peste 36 de ore), hemoliza, hiperlipidemia.
Pot scadea valorile bilirubinei totale: barbituricele, cafeina, penicilina, salicilatii.
Valori crescute ale bilirubinei totale pot fi determinate de: allopurinol, antimalarice, antibiotice, azatioprina, chinidina, clorpropamid, codeina, colinergice, contraceptive orale, corticosteroizi, dextran, diuretice, epinefrina, fenotiazine, halotan, indometacin, inhibitori de monoaminoxidaza, izoniazida, metildopa, metotrexat, morfina, penicilina, pirazinamida, rifampicina, salicilati, steroizi anabolizanti, sulfonamide, teofilina, vitamina A, vitamina C.
Valori crescute: hepatita, obstructie biliara, colestaza, cancer hepatic primar, metastaze hepatice, pancreatita, ciroza, ficat de staza, sepsis, mononucleoza infectioasa, insuficienta hepatica, ictere ereditare.
- RECOMANDĂRI PENTRU PACIENT
Este necesar repaus alimentar de cel putin 8 ore (nu trebuie sa fie prelungit, peste 36 de ore).