Rezistenta la antibiotice

DEFINITIE

Rezistenta la antibiotice este capacitatea (naturala/intrinseca sau dobândita) a unui microorganism de a rezista la efectul unuia sau mai multor antibiotice. Antibiotiocorezistenta poate aparea prin selectie naturala sau prin mutatii (sub actiunea factorilor de mediu mutageni sau ca urmare a producerii unor erori aleatorii în procesul de replicare a ADN). Odata aparuta antibioticorezistenta în bacteria-mama, gena care codeaza caracterul de rezistenta se poate transmite generatiilor viitoare prin transfer de plasmide. O bacterie poate fi rezistenta la un singur antibiotic, la mai multe antibiotice din aceeasi clasa terapeutica (rezistenta încrucisata) sau la mai multe antibiotice din clase diferite (multirezistenta). În scop de cercetare, rezistenta la antibiotice poate fi indusa unui microorganism prin tehnici de inginerie genetica (se introduce în celula materialul genetic care codifica si exprima caracterul de rezistenta).

CAUZE

Pentru a supravietui, bacteriile sunt supuse unor presiuni foarte mari din partea mediului înconjurator. Antibioticele reprezinta unul dintre factorii de selectie, iar mutatia care asigura antibioticorezistenta este un progres în evolutia speciei respective. Generatiile viitoare de bacterii vor beneficia de materialul genetic nou câstigat, care le confera rezistenta la antibioticul respectiv. Cauza cea mai frecventa si cu cea mai mare semnificatie clinica a dobândirii rezistentei o reprezinta utilizarea abuziva sau incorecta a antibioticelor.

Utilizarea abuziva consta în administrarea de antibiotice atunci când acestea nu sunt neecsare. Spre exemplu, într-o infectie faringiana de etiologie virala (care este autolimitata) nu trebuie intervenit cu antibioterapie decât daca apare o suprainfectie bacteriana. În mod normal, la nivelul faringelui exista o flora saprofita, formata din specii de Stafilococi, Streptococi si alti germeni care se afla în proces de echilibru (prin inhibitie competitiva) cu microorganismele conditionat patogene. Daca la un moment dat în timpul replicarii ADN, o celula sufera o mutatie (care ar face-o sa fie patogena sau i-ar conferi rezistenta la antibiotice), restul coloniilor vor inhiba dezvoltarea exagerata a acesteia. Atunci când administram antibiotice pentru o infectie virala, nu vom obtine niciun efect asupra replicarii virale, dar vom reusi sa distrugem flora saprofita si prin înlaturarea competitiei pentru hrana, sa creem conditii favorabile pentru dezvoltarea microorganismelor conditionat patogene. Astfel, acestea din urma se vor putea multiplica în voie, capatând rezistenta la antibioticul care a distrus "dusmanii buni".

O alta cauza o constituie utilizarea incorecta a antibioticelor: fie se practica un tratament empiric (fara a efectua o antibiograma pentru a testa sensibilitatea germenilor), fie se prescriu antibiotice prea puternice pentru infectii care ar putea fi tratate cu antibiotice simple, fie se administreaza tratament în cantitati prea mici, pe o perioada prea scurta sau la intervale prea mari de timp. Cea mai frecventa situatie este cea în care pacientii cu o infectie de cai respiratorii superioare, sfatuiti de prieteni sau vecini, iau 1-2 zile antibiotice si observa ca simptomele cedeaza. Într-un moment de luciditate, gândindu-se ca nu e bine sa ia atâtea pastile, îsi spun ca infectia a disparut si ca nu mai este necesar sa continue tratamentul. Ameliorarea simptomelor se datoreaza distrugerii unui numar semnificativ de bacterii, însa infectia nu este eradicata în totalitate. Astfel, bacteriile restante, nemaifiind supuse agresiunii antibiotice, se dezvolta masiv si ies din aceasta batalie cu un mare câstig: rezistenta la antibioticul respectiv. Conducerea incorecta si cu alte ocazii a tratamentului duce la aparitia unor tulpini bacteriene rezistente la un numar din ce în ce mai mare de antibiotice.

În practica clinica, cele mai frecvente probleme legate de eficacitatea tratamentului antibiotic sunt legate de stafilococii meticilino-rezistenti si de tulpinile de bacili Koch multirezistenti. Exista chiar situatii în care anumite infectii nu mai pot fi controlate cu antibioticele disponibile pe piata si unica solutie ramâne cresterea imunitatii proprii prin crearea de autovaccinuri (folosind material antigenic din propriul microb).

MECANISMELE PRODUCERII ANTIBIOTICOREZISTENTEI

> inactivarea sau distrugerea antibioticului sub actiunea unor enzime bacteriene: spre exemplu inactivarea penicilinei prin sinteza de beta-lactamaze, care rup o legatura beta-lactamica din molecula de antibiotic

> modificarea locului de legare a antibioticului astfel încât molecula nu mai poate interactiona cu organitele celulare (la nivelul carora este tintit mecanismul de actiune): spre exemplu, ribozomi sau enzime implicate în sinteza peretelui bacterian.

> modificarea cailor metabolice la nivelul carora actioneaza antibioticele: spre exemplu, unele bacterii rezistente la sulfamide nu mai sintetizeaza acidul folic din acid para-aminobenzoic, ci utilizeaza acid folic preformat (nepermitând astfel antibioticului sa blocheze metabolismul bacterian)

> inhibarea patrunderii moleculei de antibiotic în celula-tinta

> eliminarea activa a antibioticului

Ca urmare a descoperii mecanismelor de antibioticorezistenta, cercetatorii au încercat mereu sa sintetizeze molecule noi de antibiotice, al caror mecanism de actiune sa nu fie influentat de caracterele de rezistenta dobândite pâna acum de bacterii.

CONCLUZII

Descoperirea antibioticelor (începând cu penicilina, Flemming, 1928) a redus enorm mortalitatea globala prin posibilitatea tratarii bolilor infectioase. Nici pacientii, nici farmacistii si din pacate nici medicii nu au înteles ca utilizarea acestor arme în lupta împotriva infectiilor trebuie facuta cu chibzuinta. Prin nesabuinta noastra, acesti inamici invizibili - bacteriile - au ajuns sa capete rezistenta fata de toate noile molecule sintetizate de cercetatori si sa devina din ce în ce mai puternici. Daca nu se va reusi un control adecvat al utilizarii antibioticelor la scara mondiala, pericolul este ca evolutia acestor superbacterii sa depaseasca capacitatea omului de a descoperi noi metode de a le distruge.

Statisticile arata ca doar 1 din 10 pacienti primesc o recomandare corecta de tratament antibiotic. Daca ultimele decenii au fost marcate de un progres accelerat în ceea ce priveste posibilitatile de tratament antibiotic, în ultima vreme laboratoarele de cercetare nu prea au mai creat molecule noi. Prin urmare, în viitorul apropiat va trebui sa ne bazam doar pe antibioticele existente pâna acum. Este esential ca atât pacientii, cât si cadrele medicale, sa dea dovada de întelepciune în manevrarea acestor arme antiinfectioase, pentru a limita evolutia speciilor bacteriene prin rezistenta.

"Rezistenta la antibiotice este o problema reala în comunitatea specialistilor în boli infectioase, pe care încercam sa o combatem prin programe educationale si declaratii de principiu. Rezolvarea acestei probleme necesita ca medicii sa fie mai informati despre utilizarea corecta a antibioticelor, iar pacientii sa nu mai solicite prescrierea lor când nu este necesara. Este trist ca medicii nu înteleg implicatiile acestui comportament atât de riscant, de prescriere abuziva a medicamentelor. Îngrijorator este si tendinta generala a ultimilor ani de automedicare a pacientilor: bazându-se pe surse neavizate de pe internet, acestia au convingeri foarte puternice cu privire la tratamentul pe care ar trebui sa-l urmeze si desconsidera medicul atunci când refuza sa le prescrie medicamentul solicitat." Dr. Jason S. Kendler, Weill Medical College of Cornell University, New York